Helmuth Duckadam, săgeți către CSA Steaua de 7 mai: „Am fost aruncat ca o măsea stricată”

Helmuth Duckadam, săgeți către CSA Steaua de 7 mai: „Am fost aruncat ca o măsea stricată”

Helmuth Duckadam a rupt tăcerea la 38 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Fostul mare portar al Stelei a spus tot ceea îl deranjează de ani buni.

Helmuth Duckadam, atac la MApN: „Nu am primit nici măcar un semn că aș primi un telefon de la cineva”

Helmuth Duckadam a rămas cu o frustrare uriașă legată de modul în care a fost tratat de clubul „militar”: „Te iert, dar nu pot să te uit. Eu nu pot să uit ce mi-a făcut mie CSA Steaua. În 38 de ani, nu am primit nici măcar un semn că aș primi un telefon de la cineva, iar eu am trecut prin perioade grele.

Un telefon, să-mi ofere și mie un loc de muncă, cum am văzut că s-a tot oferit, au fost foarte mulți care au activat în cadrul clubului.Eu nu am avut niciodată această ofertă”.

Portarul care a scos patru penalty-uri în finala de la Sevilla spune că a fost umilit de Steaua: „Faptul că am fost aruncat ca o măsea stricată și nu trecuseră decât câteva luni de la finala de la Sevilla… nu pot să uit”.

Helmuth Duckadam aduce aminte: „Eu am fost nevoit în 1994 să mă angajez, să apelez la cei de la Dinamo”

Helmuth Duckadam a rămas în relațiie bune cu foștii săi coechipieri: „Acum 4 zile m-am întâlnit cu Tudorel Stoica, Lăcătuș și așa mai departe, nu am cum să fiu supărat pe colegii mei, doar că evenimentul respectiv nu era organizat de colegii mei, ci de clubul Armatei. Eu nu mă feresc”.

Eroul de la Sevilla nu uită că marea rivală a fost cea care i-a întins o mână de ajutor: „Eu am fost nevoit în 1994 să mă angajez, să apelez la cei de la Dinamo, ca să mă angajez în cadrul Poliției de Frontieră, să am un loc de muncă. Eu sunt pensionar MAI, nu MApN”.

Duckadam și-ar fi dorit să dețină și el o în funcție în cadrul clubului: „Cu siguranță că aș fi acceptat scuzele. Am iertat, dar nu am cum să uit. Au fost ani grei în care eram vicepreședinte la Vagonul Arad și nu am primit un telefon. Nu puteam să fiu și eu în cadrul clubului (n.r.-Steaua)? Ceva, orice, antrenor cu portarii?”, a mai spus legenda Stelei la Digi Sport.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *