Horia Brenciu, afirmație neașteptată despre Tudor Chirilă la „Vocea României”. Au existat mai multe schimburi de replici între cei doi

Horia Brenciu, afirmație neașteptată despre Tudor Chirilă la „Vocea României”. Au existat mai multe schimburi de replici între cei doi

Horia Brenciu și Tudor Chirilă sunt din nou colegi la Vocea României, după ce Horia s-a întors în echipa show-ului de la PRO TV. Ce afirmație a făcut cântărețul despre colegul său.

Unii au lucrat o viață întreagă pentru visul lor, alții l-au ținut ascuns și s-au îndreptat către alte meserii. Toți, însă, își doresc să întoarcă măcar un scaun la Vocea României. O ediție spectaculoasă, cu emoții, surprize și reacții neașteptate, diseară, de la 20:30.

Unii dintre concurenții care vor veni, în această seară, la Vocea României, își vor pune toate speranțele în minutele în care vor performa pe scenă: „Am ales să investesc tot în partea asta artistică”; „Dacă ar fi să trebuiască să mă ocup de muzică și să nu mai fac stomatologie, probabil că aș merge pe drumul muzicii pentru că muzica, pentru mine, înseamnă să mă exprim”; „Vocea României reprezintă visul meu de foarte mult timp pe care, în sfârșit, am ocazia să-l îndeplinesc”.

Una dintre concurente îi va fermeca pe toți antrenorii și îl va face pe Tudor să spună: „Ești o voce super specială. Dacă ar fi fost să blochez pe cineva, dar am uitat, blocam echipa Theo și Horia, pentru că Horia are, trebuie să recunoaștem, calitatea de a recunoaște și cred că de a îndruma o voce în zona asta de musical. Te vreau foarte mult în echipa mea”. După ce va alege în ce echipă să meargă, Pavel îi va spune: „Ești minunată! M-am simțit ca la Disneyland. Ai scris istorie, îngerii au coborât la Vocea României.”

Theo Rose și Horia Brenciu

Horia Brenciu

O apariție pe scena de la Vocea României va fi și o tânără care le va spune antrenorilor că: „Sunt domnița Livia. Eu sunt aceasta, însă, am mai multe forme de manifestare pentru că sunt o ființă complexă și îmi place să mă manifest în mai multe feluri”. 

Ce-l va face pe Horia Brenciu să spună: „Un scaun dublu cu Tudor este visul meu”, aflăm diseară, de la 20:30. Emisiunea Vocea României poate fi urmărită, în avans, pe VOYO. 

Tudor Chirilă, declarații dure despre Horia Brenciu

De asemenea, de-a lungul timpului, între Horia Brenciu și Tudor Chirilă au existat mai multe schimburi de replici. Tudor afirma într-o ediție mai veche a emisiunii „Vocea României”, faptul că Horia trăiește doar din cover-uri.

„Horia, tu trăiești din cover-uri, nu din muzică originală. Cânți la nunți și la botezuri? Da! Atunci lasă-mă în pace! Cover-urile nu sunt sursă de progres. Care e proporția de cântece originale în spectacolul tău de la Sala Palatului?”, a spus antrenorul de la Vocea României.

Și de curând, Tudor Chirilă ar fi făcut declarații acide la adresa lui Horia Brenciu, la un concert pe care l-a susținut recent în București. „De multe ori, solistul vocal e vedeta, deși ei au muncit poate mai mulți ani să își stăpânească instrumentele. Noi suntem trupa Vama, nu cum ne-au prezentat la un concert Tudor Chirilă și Vama. Nu sunt Ștefan Bănică sau Horia Brenciu să am bandul meu: Brenciu and band. Dar noi cântăm muzica noastră, nu a altora”, a spus Tudor Chirilă pe scenă, potrivit Ziare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *