Imaginea devenită virală cu pompierii din Călăraşi, după o intervenţie de 9 ore: „O sticlă cu apă la timpul ei înseamnă mai mult pentru un pompier care tocmai a dat piept cu vâlvătaia”

Imaginea devenită virală cu pompierii din Călăraşi, după o intervenţie de 9 ore: „O sticlă cu apă la timpul ei înseamnă mai mult pentru un pompier care tocmai a dat piept cu vâlvătaia”

Reprezentanţii ISU Călăraşi au transmis, într-o postare pe Facebook, mulţumiri fetelor care le-au adus apă rece pompierilor ce au intervenit în noaptea de luni spre marţi la un incendiu izbucnit la un restaurant din Călăraşi.

“Cu mulţumiri…O sticlă cu apă la timpul ei nu-ţi potoleşte doar setea, înseamnă, cu siguranţă, mai mult pentru un pompier care tocmai a dat piept cu vâlvătaia şi are gura uscată. Au simţit asta colegii noştri pompieri după o intervenţie de lungă durată, de aproximativ 9 ore, în care au făcut eforturi deosebite pentru a împiedica extinderea arderii la vecinătăţi.”, au transmis reprezentanţii ISU Călăraşi.

Pompierii din cadrul ISU Călăraşi au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în noaptea de luni spre marţi la un restaurant din Călăraşi, potrivit Călăraşipress.

“Câteva domnişoare au avut o idee frumoasă şi au adus apă rece pe care au dat-o pompierilor prezenţi la intervenţie.Imaginea alăturată nu este cea mai reuşită, dar spune multe!”, transmite ISU Călăraşi.

Postarea a adunat peste 1.000 de aprecieri, fiind distribuită de peste 100 de ori.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *