În ce ţări europene magazinele sunt închise duminica

În ce ţări europene magazinele sunt închise duminica

Cei mai mulți dintre români și-au făcut un obicei să meargă la cumpărături la fiecare sfârșit de săptămână, mai ales duminica. Acest lucru s-a putea schimba, însă, într-un viitor nu foarte îndepărtat deoarece, după cum probabil ai aflat deja, există o propunere privind închiderea magazinelor în weekend, urmând modelul care a fost deja implementat în alte țări din Europa. Măsura ar urma să fie aplicată doar marilor supermarketuri, cu o suprafață mai mare de 1.000 de metri pătrați, însă deocamdată este la stadiul de propunere legislativă.

Potrivit proiectului de lege, marile magazine ar putea funcţiona doar câteva ore sâmbata, iar hipermarketurile ar putea să fie relocate la o distanță de cel puțin cinci kilometri în afara oraşelor, după modelul ţărilor occidentale. De altfel, există o serie de state europene în care magazinele sunt închise duminica, iar în cele ce urmează îți vom spune care sunt acestea.

De ce se închid magazinele duminica în Europa

În zilele noastre, în majoritatea țărilor europene există reglementări clare privind orele de funcționare ale magazinelor. Acestea au rolul de a găsi un echilibru între acordarea concediului de odihnă pentru angajați și satisfacerea nevoilor consumatorilor. Legile variază destul de mult de la o țară la alta ca urmare a preocupării autorităților în ceea ce privește atât interesele angajaților, cât și cele ale consumatorilor, notează Grandgo.com.

Țările care ridică restricțiile ar putea stimula în acest fel economia și, implicit, ar putea elimina distorsiunile concurențiale neloiale care există între magazine și comerțul online („e-commerce”). Prima lege care a reglementat programul de funcționare a magazinelor a fost adoptată în anul 1900. După aproape două decenii, în 1919, era deja interzis prin lege ca magazinele să fie deschise duminica, în timp ce, în timpul săptămânii, orarul era 7:00-19:00.

În majoritatea țărilor europene există reglementări clare privind orele de funcționare ale magazinelor

Motivele pentru care a fost adoptată legea privind orarul magazinelor nu au fost legate numai de religie, ziua a șaptea fiind cea de odihnă și de rugăciune, ci și de faptul că muncitorii începuseră să aibă drepturi. Astfel, se garanta faptul că duminica era o zi în care nu se muncea deloc.

Magazinele, deschise câteva duminici pe an

În Europa sunt câteva țări în care se pune lacătul pe uşă în cea de-a șaptea zi a săptămânii. Măsura are de cele mai multe ori rădăcini istorice, culturale și economice, iar Germania, Austria, Grecia, Polonia și Slovenia sunt doar câteva dintre aceste ţări. În curând, măsura ar putea fi aplicată şi în Italia, acolo unde, în momentul de față, magazinele sunt în general închise duminica, însă în aproape fiecare oraș vei găsi câte un supermarket deschis.

Reprezentanții centrelor comerciale din aceste țări se întreabă, și pe bună dreptate, de ce nu se permite ca magazinele de vânzare cu amănuntul și ale centrelor comerciale să fie deschise câteva duminici pe an. În Austria, spre exemplu, asociația comercială ACSC a cerut ca magazinele să fie deschise cel puțin șase duminici pe an, fără reglementări speciale pentru comercianții cu amănuntul din țară.

Magazine închise din motive religioase

Este important de menționat că legile care guvernează sectorul comercial în alte zone, precum Anglia și Țara Galilor, restricționează la șase numărul orelor de funcționare a magazinelor mai mari în zilele de duminică. De obicei, este vorba despre cele a căror suprafață depășește 280 de metri pătrați, potrivit site-ului Study Country. Programul acestor magazine este de la 10:00 la 18:00. 

Există, însă, și state în care măsura a fost luată din motive religioase, duminica fiind considerată de Biblie zi de odihnă, iar mulți creștini cred că această zi ar trebui să fie închinare și reflecție spirituală. Această regulă se aplică mai ales în statele în care populația creștină este majoritară, iar un astfel de exemplu este Elveția. Chiar dacă nu face parte din Europa, trebuie să precizăm că Tonga este singura țară din lume în care toate magazinele, fără nici o excepție, sunt închise în zilele de duminică.

Unele țări au revenit la programul de duminică

Principalul argument în favoarea unei ajustări mai libere a programului de funcționare a magazinelor îl reprezintă faptul că o reglementare uniformă în Europa este în concordanță cu alte libertăți în ceea ce privește circulația. Comercianții cu amănuntul din țările cu o piață reglementată se află într-un mare dezavantaj, mai ales când se află în apropierea frontierei.

Spre exemplu, orașele Bratislava și Viena se află la o distanță de 80 de kilometri unul de celălalt și, în timp ce în Slovacia nu există restricții, comercianții cu amănuntul din Austria trebuie să țină închise magazinele duminica.

Al doilea argument îl reprezintă menținerea competitivității în fața comerțului electronic. Acesta este cel mai mare concurent al comerțului cu amănuntul și are un mare avantaj, și anume că nu are program de funcționare, iar platformele online sunt disponibile 24 de ore din 24, 7 zile din 7, relatează revista austriacă Across.

Programul de funcționare a magazinelor depinde în mare măsură de interesele angajaților, ale consumatorilor și ale afacerilor în sine. Ultimii ani arată că unele țări sunt orientate mai mult către consumatori și își adaptează orele de deschidere în acest scop, dar și în beneficiul comercianților cu amănuntul.

În consecință, unele țări europene au întreprins o serie de acțiuni de dereglementare. Spre exemplu, în 2016, ca răspuns la opoziția masivă a consumatorilor, Ungaria a ridicat interdicția privind munca în zilele de duminică. La fel au procedat și autoritățile din Finlanda deoarece țara vecină, Suedia, nu a aplicat astfel de restricții, ceea ce a atras mulți cumpărători finlandezi la sfârșit de săptămână. Drept urmare, competitivitatea comerțului cu amănuntul finlandez a scăzut semnificativ.

În ce ţări europene magazinele sunt închise duminica

După cum aminteam anterior, în cele mai multe ţări din vestul Europei restricţiile sunt severe în ceea ce priveşte programul de funcţionare al magazinelor în zilele de duminică.

Germania are una dintre cele mai dure legislații din Europa, notează publicația ZiarulRomânesc.de. Nu doar că magazinele sunt închise duminica și în zilele de sărbătoare creștină, însă acestea se închid în timpul săptămânii mai devreme decât în alte țări. În acest sens, Germania are o lege specială, denumită Ladenschlussgesetz, și a fost adoptată în urmă cu aproape șapte decenii, în 1956, ca urmare a presiunilor exercitate de sindicatele muncitorești germane. Aceasta se aplică tuturor magazinelor, indiferent de dimensiune sau de tipul acestora. Există câteva excepții, și anume magazinele din gări, aeroporturi, benzinării, farmacii, etc. De asemenea, landurile germane pot permite uneori deschiderea magazinelor duminica, însă decizia aparține autorităților locale.

În Austria, magazinele sunt închise duminica

În Franţa, proiectul de lege privind relaxarea reglementării în ceea ce privește programul de duminică al magazinelor a generat o amplă nemulţumire. Marile supermarketuri pot fi deschise duminica, însă cu un program redus. Totodată, multe orașe din această țară au fost declarate zone turistice și, drept urmare, permit magazinelor să funcționeze zi de zi. Mai mult decât atât, consiliul municipal din unele orașe stabilește 12 duminici pe an în care se pot deschide magazine, iar lista trebuie stabilită până la 31 decembrie a anului precedent. Data poate fi schimbată cu două luni înainte de prima deschidere.

Legea federală din Elveţia prevede ca orice canton poate aproba cel mult patru duminici într-un an în care magazinele pot funcţiona, dar chiar şi în acele zile sunt deschise doar în marile gări, aeroporturi şi benzinării.

În Țările de Jos, supermarket-urile pot fi deschise duminica după-amiaza, până la ora 20:00, însă nu mai mult de 12 ori într-un an. Excepţie fac zonele turistice ale oraşelor, unde magazinele au program normal şi în celelalte zile de duminică.

Legislația din Italia permite fiecărei regiuni să decidă programul de funcţionare a magazinelor în zilele de duminică.

În ceea ce privește magazinele din Spania, acestea sunt deschise doar în 12 zile de duminică într-un an. Ineresant este faptul că magazinele mici pot să funcţioneze în fiecare duminică, însă doar dimineața.

Supermaket-urile din Danemarca pot fi deschise în prima duminică a fiecărei luni, între orele 10:00 și 17:00, precum și în fiecare duminică din luna decembrie (până pe 24 decembrie). În plus, magazinele pot fi deschise șase duminici pe an, între orele 10:00 și 17:00. Două dintre ele trebuie să cadă între 1 iulie și 1 septembrie.

Potrivit legislației din Austria, magazinele sunt închise începând de sâmbătă de la ora 18:00 şi până luni la ora 6:00.

În Norvegia doar magazinele alimentare, benzinăriile și florăriile cu o suprafață mai mică de 100 de metri pătrați pot fi deschise duminica. Pentru ocazii precum Crăciunul sau Paștele există excepții.

Centrele comerciale, supermarketurile și magazinele mici din Polonia sunt închise duminica, în 2024, cu excepţia a 7 duminici de cumpărături: 28 ianuarie, 24 martie, 28 aprilie, 30 iunie, 25 august, 15 decembrie și 22 decembrie.

În Slovacia, parlamentul a respins propunerea privind închiderea magazinelor în zilele de duminică şi de sărbătorile creștinești.

Vezi şi câte țări sunt în Europa!

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *