În prima reacție privind cazul elevului abuzat de două ori la școală, Deca trimite conducerea școlilor la „Procedura privind gestionarea cazurilor de violență”

În prima reacție privind cazul elevului abuzat de două ori la școală, Deca trimite conducerea școlilor la „Procedura privind gestionarea cazurilor de violență”

Minsterul Educației a transmis miercuri, 4 martie, că acest caz a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar ministrul Ligia Deca a precizat că a cerut ISMB să vină cu concluziile anchetei. În același comunicat, ea a „reiterat obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență”.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti verifică modul în care conducerea Şcolii Nicolae Titulescu din București a gestionat cazul elevului a cărui mamă acuză că a fost agresat sexual de două ori, prima dată în 2022, când avea 8 ani, autorul fiind alt minor.

„În limitele sale de atribuții, o echipă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București verifică atât modul în care conducerea unității de învățământ a gestionat acest caz, cât și măsurile dispuse de aceasta, conform competențelor ce îi revin, în vederea soluționării aspectelor semnalate”, spun reprezentanții Ministerului Educației.

„Violența, agresiunile și comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu școlar sănătos și sigur. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să transmită Ministerului Educației concluziile cercetării”, a spus și ministrul Ligia Deca.

„În aceeași măsură, reiterez obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți”, a declarat Ligia Deca.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *