În ziua atacului asupra Israelului, autoritățile iraniene lansau în țară o campanie de reprimare a disidenței. „O injectare a fricii în societate”

În ziua atacului asupra Israelului, autoritățile iraniene lansau în țară o campanie de reprimare a disidenței. „O injectare a fricii în societate”

O confruntare mai puțin observată a avut loc în Iran în ziua în care Teheranul a atacat Israelul. Poliția din mai multe orașe a primit ordin să iasă în stradă pentru a aresta femeile acuzate că nu respectă codul vestimentar islamic strict, iar activiștii spun că este vorba despre o campanie mai largă, menită să descurajeze disidența, relatează Reuters.

Autoritățile iraniene insistă că așa-numita campanie Nour (Lumină) vizează întreprinderile și persoanele care nu respectă legea hijabului, răspunzând astfel cererilor cetățenilor devotați, care sunt furioși din cauza numărului tot mai mare de femei care nu apar în public îmbrăcate corespunzător.

Conform legii islamice sharia, femeile sunt obligate să-și acopere părul și să poarte haine lungi și largi, iar cele care nu respectă regulile riscă mustrări publice, amenzi sau arestări.

Când Iranul ataca Israelul cu drone și rachete, pe 13 aprilie, șeful poliției din Teheran, Abbasali Mohammadian, a apărut la televiziunea de stat pentru a anunța noua campanie.

„Începând de astăzi, poliția din Teheran și din alte orașe va lua măsuri împotriva celor care încalcă legea hijabului”, a declarat el, în timp ce sute de polițiști au ieșit pe străzile capitalei și ale altor orașe.

Utilizatorii rețelelor sociale au publicat imagini cu o prezență sporită a poliției moravurilor în Teheran și videoclipuri cu polițiști care arestează violent femei despre care spun că sunt îmbrăcate necorespunzător, inclusiv cu forțe de securitate în civil care târăsc tinere femei în dubele poliției.

Începând de anul trecut, dubele poliției moralității dispăruseră în mare parte de pe străzi.

„Injectarea fricii în societate, pentru a preveni orice proteste”

Îngrijorați de ceea ce ei spun că ar putea fi o ruptură tot mai adâncă între liderii țării și societate, în general, unii politicieni au criticat intensificarea represiunii.

„Chiar într-un moment în care solidaritatea națională este mai crucială ca niciodată, aceleași scene urâte (la care am asistat în timpul protestelor) se intensifică cu mai multă violență împotriva femeilor și fetelor iraniene! Ce fel de politică este aceasta?”, a scris politicianul reformist Azar Mansouri pe rețeaua X.

„Chiar nu înțeleg când poporul iranian se simte bine și este mândru de confruntarea cu Israelul, brusc un grup (de factori de decizie) împinge societatea spre confruntarea cu establishmentul?”, a afirmat și fostul ministru al muncii Ali Rabeie, pe aceeași rețea.

Alte voci vorbesc despre un posibil motiv politic din spatele acestei campanii. Un activist pentru drepturile omului din Teheran a declarat că acțiunea a avut ca scop „injectarea fricii în societate pentru a preveni orice proteste față de război și pentru a înăbuși disidența internă atunci când guvernanții sunt în război cu Israelul”.

„Nu este o coincidență faptul că, în chiar ziua atacului asupra Israelului, poliția a inundat străzile. Erau îngrijorați de reapariția tulburărilor”, a declarat activistul, sub protecția anonimatului.

Perspectiva unui război cu Israelul, după o serie de confruntări din ultimele săptămâni, i-a îngrijorat pe mulți iranieni obișnuiți care se confruntă deja cu o serie de probleme, de la dificultățile economice la înăsprirea controalelor sociale și politice după tulburările naționale din 2022-2023.

Un fost oficial guvernamental moderat a declarat că liderii clericali au adoptat o poziție mai dură împotriva vocilor care cer schimbări politice și sociale, temându-se că astfel de opinii ar putea câștiga teren într-un moment în care Iranul se află sub presiune externă.

Acest lucru face parte din strategia guvernanților de a-și consolida controlul asupra puterii atunci când țara se confruntă cu amenințări din partea dușmanului său de moarte, Israelul”, a spus fostul oficial.

„Nu este vorba doar de a lua măsuri drastice împotriva femeilor care încalcă codul vestimentar. În ultimele zile, am asistat la o reprimare clară a oricărui semn de disidență”, a declarat un alt politician, fost deputat.

Potrivit site-urilor de știri ale opoziției, în ultimele zile, jurnaliști, avocați, activiști, apărători ai drepturilor omului și studenți au fost arestați, convocați de autorități sau s-au confruntat cu alte măsuri, principala acuzație la adresa celor arestați fiind de „incitare a opiniei publice”.

Proteste de amploare au avut loc în Iran în anul 2022, după moartea tinerei Mahsa Amini, în custodia „poliției morale” a țării, unde se afla după ce fusese acuzată că nu a purtat vălul islamic în mod corespunzător. Forțele de securitate au reprimat violent revolta.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *