Înainte de Paște, România devine o țară de meșteri și grădinari. Motocoasele și mobilierul de grădină, în topul creșterilor la vânzări

Înainte de Paște, România devine o țară de meșteri și grădinari. Motocoasele și mobilierul de grădină, în topul creșterilor la vânzări

Vânzările de jante și anvelope au crescut de patru ori față de anul trecut la eMAG, cel mai mare retailer online din România, iar la biciclete, sere, mobilier de grădină și modă s-au dublat înaintea Paștelui, conform unui comunicat al companiei.

„Cu câteva săptămâni înaintea Paștelui, românii se pregătesc pentru sezonul în aer liber și grădinărit, dar și pentru călătoriile pe care le planifică în această perioadă. Astfel, în primele două săptămâni din aprilie, clienții eMAG au cumpărat jante și anvelope sau pulverizatoare cu apă, pentru care vânzările au fost de patru ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut din punctul de vedere al volumelor, dar au cumpărat și sere și mobilier de grădină sau plante și semințe, pentru care vânzările au fost de două ori mai mari”, conform eMAG.

Totodată vânzările de biciclete au crescut aproape de două ori, iar cele de articole pentru sporturi au crescut cu 15%.

Creșteri similare au înregistrat saltelele pentru exerciții și articole pentru pescuit, la fel și pentru categoria de fashion, în special încălțăminte sport atât pentru copii cât și pentru adulți.

Articolele pentru curățenia casei au consemnat la rândul lor creșteri de peste 10%.

„Primele două săptămâni din aprilie arată un apetit crescut în rândul clienților pentru amenajarea spațiului exterior și pentru activități în aer liber și călătorii, pe lângă cumpărăturile tradiționale pe care le fac în apropierea sărbătorilor Pascale”, spune, în comunicat,  Mircea Tomescu, directorul de marketing al eMAG pentru Ungaria și Bulgaria.

Motocoasele, în top

Topul produselor cu vânzări în creștere în primele două săptămâni ale lunii aprilie este dominat de motocoase și produsele de grădină, conform datelor eMAG.

Motocoase electrice
Cositoare
Mobilier de grădină
Furtunuri de grădinărit
Piscine și accesorii pentru piscină
Aspersoare
Fântâni de grădină
Aparate de aer condiționat
Biciclete
Vehicule electrice
Fashion

Grupul eMAG este prezent atât în România, cât și în Bulgaria și Ungaria. Compania deține și aplicația de modă Fashion Days, platformele de cumpărături de mâncare Tazz și Freshful, firma de curierat Sameday, dar și PC Garage.

eMAG este controlat în proporție de 80% de grupul olandez Prosus, care la rândul său este controlat de cel sud-african Naspers. Restul de 20% din titlurile eMAG sunt deținute de către omul de afaceri Iulian Stanciu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *