Incendii în Tulcea! Circa 30 de hectare de vegetaţie uscată, afectate

Incendii în Tulcea! Circa 30 de hectare de vegetaţie uscată, afectate

Trei incendii au avut loc, în ultimele 24 de ore, în Tulcea. Unul dintre ele a afectat o suprafaţă totală de vegetaţie uscată de circa 30 de hectare, a anunţat joi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, citat de Agerpres.

 

Circa 30 de hectare de vegetaţie uscată, afectate de incendiu

 

Incendiul apărut la o suprafaţă cu stuf din apropierea satului Zebil a fost stins de lucrătorii Staţiei de Pompieri Babadag şi de cei ai Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă din Sarichioi.

Intervenţia a fost una dificilă din cauza vântului care favoriza extinderea flăcărilor.

„După aproximativ patru ore, incendiul a fost lichidat, iar în urma focului a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 30 hectare. Reamintim cetăţenilor că incendierea vegetaţiei uscate, palustre şi a resturilor menajere este un gest iresponsabil şi este strict interzisă”, potrivit informării ISU Delta.

Cauza acestui incendiu a fost utilizarea focului deschis în spaţii deschise, a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristina Profir.

 

Două incendii în satele Niculiţel şi Parcheş

 

Alte două incendii au izbucnit în seara zilei de miercuri şi joi dimineaţă, în satele Niculiţel şi Parcheş.

Mai exact, la Niculiţel, incendiul apărut la o locuinţă a fost cauzat de un coş de fum neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile.

Pe de altă parte, la Parcheş, flăcările au apărut la o seră dintr-o gospodărie privată au fost provocate de un aparat de încălzit lăsat nesupravegheat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *