Inflaţia în zona euro, a treia luna de scădere peste așteptări. Ce se întâmplă în România?

Inflaţia în zona euro, a treia luna de scădere peste așteptări. Ce se întâmplă în România?

Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 5,5% în iunie, de la nivelul de 6,1% înregistrat în luna mai, transmite Reuters, citat de Agerpres.

 

Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o diminuare a inflaţiei până la 5,6%. În plus, Germania este singura ţară din zona euro care a înregistrat un avans al inflaţiei de la o lună la alta.

 

Datele Eurostat arată că inflaţia de bază, respectiv ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut până la 6,8% în iunie, de la 6,9% în mai.

 

Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

 

Scăderea inflaţiei în zona euro se explică mai ales prin faptul că preţurile energiei au înregistrat o cădere de 5,6% în luna iunie, după o scădere de 1,8% în luna mai.

Pe de altă parte, preţurile alimentelor s-au majorat cu 11,7% în luna iunie, față de o creștere de 12,5% în luna mai.

 

Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că este puţin probabil ca aceste date, care arată doar o mică diminuare a inflaţiei de bază, să convingă oficialii Băncii Centrale Europene să renunţe la noi majorări de dobândă. Instituţia de la Frankfurt s-a angajat practic pentru o nouă majorare de dobândă, cea de-a noua, la următoarea şedinţă de politică monetară din luna iulie şi are în vedere încă una în luna septembrie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *