„Înghețați sau luptați”. Încălzirea este oprită în închisori pentru ca deținuții să accepte să lupte în Ucraina, acuză un ONG care apără drepturile prizonierilor din Rusia

„Înghețați sau luptați”. Încălzirea este oprită în închisori pentru ca deținuții să accepte să lupte în Ucraina, acuză un ONG care apără drepturile prizonierilor din Rusia

„Opresc căldura în penitenciare, iar scopul este să facă regimul insuportabil, așa încât bărbații care sunt acolo să accepte să lupte Ucraina”, declară Olga Romanova, 57 de ani, fondatoarea organizației non-guvernamentale „Russia Behind Bars” (n.r. Rusia Dincolo de Grații), care apără drepturile prizonierilor din închisorile rusești, citată de Bild.

De aproximativ un an și jumătate, Rusia recrutează prizonieri în numeroase închisori pentru a lupta în Ucraina. Prizonierii au fost recrutați, inițial, de grupul Wagner.

După moartea lui Evgheni Prigojin, liderul și fondatorul companiei paramilitare, în august anul trecut, armata rusă și-a luat responsabilitatea trimiterii deținuților la război. Recrutarea condamnaților a oficializată de Duma de Stat. Deținuții care se înrolează în armată vor avea cazier curat.

Ca și până acum, după un serviciu de 6 luni pe front, li se promite scutirea de pedeapsă și salarii extrem de atractive, echivalentul a 2.000 de euro lunar. Însă numărul voluntarilor a scăzut în ultimele luni.

Temperaturile din multe părți ale țării au scăzut la minus 35 de grade Celsius în ultimele săptămâni, iar Rusia folosește acest val de frig pentru a-și reface trupele slăbite pe frontul din Ucraina.

„Din acest motiv, pur și simplu au oprit căldura în coloniile penitenciare, deși temperaturile de afară sunt cu mult sub zero grade Celsius”, spune Olga Romanova, fondatoarea organizației non-guvernamentale „Russia Behind Bars”, care apără drepturile prizonierilor din închisorile rusești.

„Rușii nu simt nicio compasiune pentru prizonieri, minoritățile sărace și mercenari”

Romanova detaliază strategia Moscovei, de „înghețați sau luptați”: „Scopul este să facă regimul din închisori insuportabil, pentru ca bărbații care sunt acolo să accepte să plece să lupte în Ucraina”.

În spatele acestui lucru există un plan perfid, susține Romaniva: „În Rusia există trei grupuri de populație pentru care majoritatea oamenilor nu simt compasiune când mor pe front: prizonieri, minorități care trăiesc în regiunile sărace, departe de Moscova și mercenarii străini. Atât timp cât aceste trei grupuri se luptă și mor în Ucraina, Putin poate crea o iluzie de normalitate pentru restul populației”.

Pe lângă bărbații eliberați, experții presupun că există până la 1.000 de femei ruse care luptă acum în Ucraina. În ultimele luni, soldații ucraineni au descoperit că femeile-soldat iau parte la asaltarea pozițiilor lor.

„Succesul unităților de prizonieri este, totuși, destul de mic, lucru pe care îl putem observa și în evoluțiile actuale de pe front”, spune Olga Romanowa.

Prizonierii sunt pur și simplu trimiși în masă pe linia de apărare ucraineană și sunt sacrificați în acest proces.

Olga Romanova:

În octombrie anul trecut, Ministerul rus al Justiției a declarat-o pe Olga Romanova, fondatoarea și președinta organizației pentru apărarea deținuților „Rusia dincolo de gratii”, drept „agent străin”.

Olga Romanova

„Rusia dincolo de gratii”, organizație inclusă și pe lista „agenților străini” în 2018, a militat pentru protejarea drepturilor persoanelor deținute în centrele de detenție preventivă, închisorile și coloniile penale din Rusia.

Din 2012, Kremlinul s-a a folosit de așa-numitele legi privind agenții străini pentru a eticheta și pedepsi criticii politicilor guvernamentale.

Foto cu caracter ilustrativ

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *