Inteligența artificială va scrie o nouă Biblie. Declarațiile șocante ale consilierului șefului de la Davos

Inteligența artificială va scrie o nouă Biblie. Declarațiile șocante ale consilierului șefului de la Davos

Noua Biblie ar putea dicta cea mai corectă religie, spune Harari. În utlimii ani, același istoric spunea cum Inteligența Artificială poate programa și controla oamenii. 

„Gutenberg a tipărit Biblia în mijlocul secolului al XV-lea. Tipografia a scos cât mai multe copii ale Bibliei, așa cum a conceput-o Gutenberg, dar nu a creat o singură pagină nouă. Inteligența Artificială poate crea idei noi, poate chiar să scrie o nouă Biblie. În câțiva ani, ar putea exista religii care sunt de fapt corecte. Doar gândește-te la o religie a cărei carte sfântă este scrisă de o Inteligență Artificială care ar putea deveni o realitate în câțiva ani”.

Aceasta este declarația celebrului istoric Yuval Noah Harari despre cum Inteligența Artificială poate veni cu o nouă versiune a Bibliei care ar putea fi cea mai „corectă” din cele tipărite de om. Harari este principalul consilier al lui Klaus Schwab, cel care aduce anual laolaltă liderii mondial la Forumul Economic de la Davos. Istoricul a spus de mai multe ori că Biblia actuală este greșită sau chiar falsă.

„Cred că știrile false au fost cu noi de mii de ani. Gândește-te doar la Biblie. Pentru mii de ani profeții, poeții și politicienii au folosit limbajul și poveștile pentru a manipula și controla oamenii și pentru a modela societăți. Acum, Inteligența Artificială poate să facă asta”, a mai spus controversatul istoric.

An de an la Davos, istoricul Yuval Harari vorbea în cadrul Forumului Economic Mondial despre dictatura digitală și cum oamenii pot fi programați prin Inteligență Artificială.

„Ca să piratezi ființele umane ai nevoie de multe cunoștințe biologice, o mare putere de calcul și mai ales multe date. Poți să îmi piratezi corpul, creierul, viața. Poți ajunge într-un punct în care mă cunoști pe mine mai bine decât mă cunosc eu însumi.  Nu avem nicio idee despre ce se întâmplă după ce treci de acel punct”, mai spune Yuval Harari.

La fel cum un computer poate fi spart de hackeri, la fel de vulnerabili ar ajunge și oamenii în viitor, spune Harari.

„Să nu credeți că bogații și oamenii puternici ai lumii, din locuri precum Davos vor fi în siguranță. Celălalt pericol major cu care ne confruntăm este ascensiunea dictaturilor digitale care vor monitoriza pe toată lumea tot timpul. Nici Gestapo, nici KGB-ul nu a au putut s-o facă, dar curând, cel puțin unele corporații și guverne vor putea să facă asta. Să pirateze sistematic toți oamenii.  Acum suntem animale care pot fi accesate de hackeri”, a mai spus principalul consilier al lui Klaus Schwab.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *