Intrăm în Schengen doar cu avioanele și vapoarele, de la anul. Mașinile mai așteaptă!

Intrăm în Schengen doar cu avioanele și vapoarele, de la anul. Mașinile mai așteaptă!

Decizia a fost luată la nivelul Consiliul Uniunii Europene după mai multe săptămâni de negocieri între statele implicate, respectiv România, Bulgaria și Austria. Un vot care va confirma înțelegerea urmează să fie dat peste două zile, în Comitetul Reprezentanților Permanenți la Uniunea Europeană, format din șefii misiunilor diplomatice la Bruxelles.

De altfel, semnalele au fost favorabile în ultima perioadă în condiţiile în care situaţia din Parlamentul olandez a fost deblocată, aleşii dându-şi acordul pentru un vot pozitiv în privinţa Bulgariei, stat al cărui dosar este legat de cel al României.

Mai mult, liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord privind reforma sistemului de azil și migrație, fiind stabilite reguli mai clare pentru: verificarea migranților aflați în situație ilegală atunci când aceștia sosesc în UE, prelevarea de date biometrice, procedurile de depunere și de gestionare a cererilor de azil, normele privind stabilirea statului membru responsabil de tratarea unei cereri de azil, cooperarea și solidaritatea între statele membre, precum și modul de gestionare a situațiilor de criză, inclusiv cazurile de instrumentalizare a migranților.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *