Intrarea României în Schengen va fi cel mai probabil în 2025, spune europarlamentarul Eugen Tomac

Intrarea României în Schengen va fi cel mai probabil în 2025, spune europarlamentarul Eugen Tomac

Consiliul JAI, unde miniștrii de interne s-ar fi putut pronunța cu privire la intrarea României în spațiul Schengen, începe luni, 4 decembrie, dar țara noastră a „ratat din nou în acest an intrarea în Schengen, iar anul viitor nu există aproape nicio șansă”, a afirmat europarlamentarul Eugen Tomac.

„Iată că se încheie anul cu ultimul Consiliu JAI și observăm că România, cu cei 20 de milioane de cetățeni români, este încă în afara frontierelor UE”, a scris Tomac pe Facebook. El a precizat că inițial, pe ordinea de zi provizorie, exista propunerea de intrare a României și a Bulgariei în spațiul Schengen, dar în documentul final, prezentat pe 1 decembrie, această propunere a lipsit.

Tomac consideră că sunt trei mari vinovați: Guvernul României, care „trebuia să dea în judecată Consiliul Uniunii Europene la Curtea de Justiție a Uniunii Europene”, așa cum a spus premierul Marcel Ciolacu, lipsa unei abordări comune a României și Bulgariei în negocierile cu toate statele și președintele Iohannis, care „a fost complet absent”, în contextul în care „avea cel mai eficient instrument cu care putea schimba evoluția acestui dosar de interes major pentru România”, el fiind „membru în Consiliul European, acolo unde trebuia să impună pe ordinea de zi acest subiect”.

„Din păcate, am ratat din nou în acest an intrarea în Schengen, iar anul viitor nu există aproape nicio șansă, deoarece prioritatea pentru statele membre sunt alegerile europarlamentare și apoi alegerea unei noi Comisii Europene. Cel mai probabil, contextul favorabil pentru a obține o decizie politică unanimă se va putea realiza în 2025, pe timpul președinției poloneze a Uniunii Europene”, a mai punctat europarlamentarul PMP.

Istoricul blocării României la Schengen

Pe 8 decembrie 2022, Austria a blocat aderarea României la Schengen, votând împotrivă în Consiliul JAI de la Bruxelles și aducând drept argument criza migranților. Olanda a votat împotriva admiterii Bulgariei, care a fost însă cuplată cu România, cele două țări fiind evaluate împreună.

Președintele Klaus Iohannis a declarat pe 29 iunie anul acesta că aderarea României la Schengen va fi pusă pe agenda Consiliului JAI doar când vor exista indicii clare care să arate că există consens, pentru ca România să nu mai fie din nou refuzată de Austria.

Pe 26 august, ministrul de interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit la Viena cu omologul său Gerhard Karner, iar acesta din urmă a spus că Austria își menține poziția împotriva extinderii spațiului Schengen.

Pe 15 septembrie, Marcel Ciolacu a anunțat că România va ataca Austria la Curtea Europeană de Justiție, dacă guvernul de la Viena își va menține vetoul pe Schengen la Consiliul miniștrilor de interne ai UE care va avea loc în decembrie.

Pe 27 octombrie, președintele Iohannis a lăsat de înțeles că acționarea Austriei în judecată la CJUE pentru Schengen este incertă, afirmând că „este o chestiune juridică foarte complicată”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *