Libertatea a analizat toate cărţile despre Uniunea Europeană pe care rectorul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“ a SRI, Adrian Ivan, susţine că le-a scris singur.
„Autoplagiatul este modalitatea incorectă de a-ţi construi cariera prin a da senzaţia că publici foarte mult”, explică, pentru Libertatea, profesorul Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti. „E o practică prin care un autor care a publicat texte, articole sau cărţi îşi reia aceste texte în alte publicaţii fără să menţioneze acest lucru. Este un flagel”, spune profesorul.
Este omul care a coordonat doctoratul lui Lucian Bode. În vârstă de 54 de ani, Adrian Ivan conduce Academia SRI. El predă și la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj din 2008, iar din anul următor conduce doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie a aceleiaşi universități. Ivan a înființat şi o școală doctorală în facultate – Şcoala Doctorală de Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate.
Printre tezele coordonate aici s-a numărat şi cea a fostului ministru Lucian Bode. În toamna lui 2022, liberalul a fost în centrul unui caz de plagiat, după ce jurnalista Emilia Șercan a arătat că aproape 20% din teza lui e copiată.
Profesorul Ivan l-a susţinut pe fostul său student pe tot parcursul crizei plagiatului: a criticat demersul jurnalistic al Emiliei Șercan şi </strong><a href=”https://www.libertatea.ro/stiri/document-rectorul-academiei-sri-contesta-competentele-profesorului-bjola-de-la-universitatea-oxford-de-a-analiza-doctoratul-ministrului-bode-4410582″ target=”_blank” rel=”noreferrer noopener”><strong>a încercat să oprească</strong></a><strong> analizarea tezei de către UBB.
A făcut asta nu doar din postura de profesor la UBB, ci și din cea de rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“, post pe care îl ocupă din 2017, an în care a devenit, din civil, direct comandant de unitate.
Ivan este, de șase ani, comandantul Unităţii Militare 0418
Instituţia pe care o conduce Ivan la SRI e responsabilă cu formarea ofiţerilor de informaţii atât pentru serviciul secret, cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.
În limbaj militar, Academia este unitatea cu indicativul 0418, structură aflată în componenţa Serviciului Român de Informaţii. Pe scurt, Academia SRI. Sloganul este „Îndrăzneşte, învaţă, inovează”.
În mediul universitar, Adrian Ivan este un profesor cu un portofoliu amplu: numele său apare, în calitate de autor, coordonator sau contributor, pe 63 de cărţi şi pe 76 de articole ştiinţifice. În CV-ul de 15 pagini, profesorul arată că a condus comisii şi comitete ştiinţifice, programe masterale şi şcoli doctorale, reviste ştiinţifice şi chiar o editură, a organizat şi a participat la zeci de conferinţe. A fost premiat de Academia Română şi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).
Instituţia pe care o conduce Ivan la SRI e responsabilă cu formarea ofiţerilor de informaţii atât pentru serviciul secret, cât şi pentru celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.
Analiza pe 12 cărți
Prof. univ. dr. Adrian Ivan este autor unic a 12 cărţi, potrivit listei de publicaţii de pe site-ul UBB, care include şi edițiile revizuite sau traduse în alte limbi. De fapt, este vorba de cinci volume și o lucrare de doctorat.
Libertatea a analizat comparativ toate aceste cărți al căror autor unic este Adrian Ivan, cu excepția tezei de doctorat. Toate conțin pasaje comune, autoplagiate și reciclate în mod programatic. În total, 832 de pagini copiate.
Ziarul a făcut comparaţia doar între cărţile lui Adrian Ivan, însă nu a confruntat textele sale şi cu alte volume, ale altor autori, care au scris pe aceeaşi temă.
Este vorba despre următoarele volume:
„Perspective teoretice ale construcției europene”, apărută în 2003, la Editura Eikon. Volumul a apărut în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai, unde Adrian Ivan conducea, de doi ani, Institutul de Studii Internaționale.
„Uniunea Europeană: proiecte, guvernanţă şi dezvoltări instituţionale” a apărut la Editura Napoca Star, în 2007. Și acest volum a fost realizat în colaborare cu același institut al UBB, după cum arată pagina de gardă.
„Statele Unite ale Europei. Uniunea Europeană între interguvernamentalism și supranaționalism” a fost publicată inițial la Editura Institutul European Iași, în 2007. Această primă ediție – consultată de Libertatea – a fost reeditată în 2014, la Editura C&A Publishing, sub același titlu. C&A Publishing a fost fondată și i-a aparținut lui Adrian Ivan, după cum a scris Emilia Șercan în PressOne.
„Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei», de la ideea europeană la comunitățile economice europene”, publicată la Editura ECCO, în 2006 și republicată în 2009 la C&A Publishing. Prima ediție avea 210 pagini și un titlu mai scurt, „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»”, în timp ce a doua, consultată de Libertatea, are 408 pagini. Volumul este dedicat soției, Paula, și fiicei, Mara.
„Teorii și practici ale integrării europene” a fost publicată de C&A Publishing, în 2015. Apariţia cărţii a fost finanţată cu bani publici, de la Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Arborele genealogic al plagiatului lui Bode
Libertatea a analizat și un al șaselea volum, care apare în lista de publicații a profesorului Ivan la categoria Manuale. „Istoria integrării europene” (2001, Presa Universitară Clujeană) a fost scrisă împreună cu Vasile Vese, care a fost coordonatorul său de doctorat.
Cele 5 cărți și un manual analizate de Libertatea
Această carte este sursă pentru trei dintre volumele pe care Adrian Ivan s-a semnat singur: „Uniunea Europeană”, „Statele Unite ale Europei” și „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»”. Din ultima carte a copiat şi fostul ministru de interne, Lucian Bode, în lucrarea sa de doctorat, potrivit unei analize a jurnalistei Emilia Şercan.
Așadar, Lucian Bode a copiat de la conducătorul său de doctorat, Adrian Ivan, care, la rândul său, a copiat de la conducătorul său de doctorat, Vasile Vese.
Ce a descoperit ziarul
În cărțile analizate, Adrian Ivan a recurs la trei metode de a recicla textele și de a refolosi informațiile. În fiecare dintre ele, fragmentele sunt reutilizate identic sau cu schimbări mici şi subtile care coafează conţinutul pentru o nouă ieşire de la tipar.
Metoda „xerox”. Copy-paste. Textul e preluat fără nicio modificare. Uneori, apar intertitluri noi sau schimbări de titrare a capitolelor. Mai pot apărea schimbări ce țin de editorii cărților: semnele de punctuație, modalitatea de redare a notelor de subsol sau forma de scriere a unor termeni (de exemplu, Al Doilea Război Mondial vs al doilea război mondial).
(Sus) Fragment din „Statele Unite ale Europei” (p. 21), comparat (jos) cu un fragment din „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»” (p. 44)
Metoda „sinonimelor”. Textul e modificat prin schimbarea unor cuvinte de legătură sau expresii adverbiale cu unele sinonime. „Cu toate acestea” poate deveni, simplu, „totuși”; iar „pentru că” – „deoarece”. Uneori, poate apărea chiar și schimbarea timpului verbal.
(Sus) Fragment din „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»” (p. 95), comparat (jos) cu un fragment din „Uniunea Europeană” (p.18).
Metoda „divagării”. Textul-sursă copiat este fragmentat cu alte informații și explicații. Poate fi vorba de inserții scurte, de câteva propoziții, sau inserţii mai lungi, de câteva pagini. De obicei, această metodă este însoțită și de cea a „sinonimelor”.
Exemplu de metodă a „divagării”: (jos) fragment din „Sub Zodia «Statelor Unite ale Europei»” (p. 85), comparat cu (sus) unul din „Istoria integrării europene” (p.23).
Reciclarea în serie
Un fragment de text a supravieţuit, în aceeaşi formă, în patru dintre volumele lui Ivan, scrise la mulți ani distanţă unul faţă de celălalt: în 2003, apoi în 2007, din nou 2007 şi în 2015. Tehnica de redare: fragmentul scris în 2003 suferă mici adăugiri, printre care o notă de subsol, în 2007, apoi e copiat întocmai în 2015. În trei cărți e deschidere de capitol.
Textul din (stânga) „Perspective teoretice ale construcției europene” (p. 37) este reluat cu completări în „Statele Unite ale Europei” (p. 23) și în „Uniunea Europeană” (p. 51).
Însă călătoria fragmentelor de text prin atât de multe volume a dus la o situație în care acelaşi pasaj se repetă la doar câteva pagini distanță. În cartea „Teorii și practici”, textul mai scurt apare la pagina 53, iar textul mai lung, cu tot cu nota de subsol aferentă, e introdus două pagini mai târziu, la 55.
Analiza pe text
Libertatea a analizat fiecare volum scris de Adrian Ivan şi a semnalat fiecare pagină copiată din alte cărţi ale acestuia. În cele cinci tabele de mai jos sunt desfăşurate detaliat paginile care conţin fragmente copiate, precum şi locul în care aceleaşi texte se găsesc în celelalte volume.
!function(e,n,i,s){var d=”InfogramEmbeds”;var o=e.getElementsByTagName(n)[0];if(window[d]&&window[d].initialized)window[d].process&&window[d].process();else if(!e.getElementById(i)){var r=e.createElement(n);r.async=1,r.id=i,r.src=s,o.parentNode.insertBefore(r,o)}}(document,”script”,”infogram-async”,”https://infogram.com/js/dist/embed-loader-min.js”);Volume cu pagini plagiateInfogram
Descarcă tabelul (.xlsx)
„Denotă intenţia de a înşela”
Nicăieri, în nicio carte, Adrian Ivan nu specifică faptul că o parte din text a fost publicat anterior.
Potrivit profesorului Marian Popescu, şeful Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, această practică se numeşte autoplagiat. „E un flagel care are mai multe forme, iar preluarea cuvânt cu cuvânt sau cu modificări minore denotă intenţia de a înşela, de a induce în eroare”, explică profesorul.
Marian Popescu, şeful Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti / Agerpres
Marian Popescu arată şi care este diferenţa dintre reeditarea unor autori de beletristică şi autoplagiatul din mediul academic. „Ana Blandiana, de exemplu, e autoare de ficţiune, iar publicarea şi republicarea unor poezii precum «Motanul Arpagic» în diverse antologii este absolut normală, pentru că ea nu are rolul de a multiplica opera, ci de a o reda publicului. În cazul unui profesor universitar, nu mai vorbim de beletristică sau ficţiune, ci de cercetare ştiinţifică, iar aici sunt anumite norme, reguli şi standarde de excelenţă”, spune profesorul Marian Popescu.
Ce este autoplagiatul şi de ce e ilegal
Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), instituţia care poate sesiza abateri de la normele de bună conduită în cercetare şi poate recomanda sancţiuni autorităţilor competente, arată, în Ghidul de integritate în cercetarea ştiinţifică, că autoplagiatul reprezintă o lipsă de onestitate a autorului. „Este descurajat pentru că poate duce la recunoașteri profesionale nefundamentate, prin multiplicarea aceleiași lucrări ca fiind o nouă producție intelectuală”.
Ghidul CNECSDTI este documentul la care Comisia de Etică a Universității Babeş-Bolyai a aderat, potrivit Strategiei de prevenire şi combatere a fenomenului de plagiat publicate pe site-ul propriu.
În plus, chiar Academia SRI arată, în</strong><a href=”https://www.animv.ro/wp-content/uploads/2021/12/STRATEGIA-DE-PREVENIRE-SI-COMBATERE-A-FENOMENULUI-DE-PLAGIAT-IN-CADRUL-ANIMV-2021.pdf” target=”_blank” rel=”noreferrer noopener”><strong> propria strategie antiplagiat</strong></a><strong>, că „manifestă intoleranţă totală şi sancţionează drastic orice formă de plagiat”.
Autoplagiatul nu înseamnă doar încălcarea eticii academice, ci este o abatere concretă de la lege. Potrivit Legii 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, autoplagiatul este „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale” şi reprezintă, potrivit art. 2, o abatere de la normele de bună conduită în cercetarea ştiinţifică.
De ce şi-ar dori un cadru universitar să încalce legea pentru a-şi vedea numele pe mai multe volume? În lumea universitară, cadrele didactice se împart, în funcţie de rang, în asistenţi, lectori, conferenţiari şi profesori. „Pentru a avansa în carieră, adică în grad universitar, candidatul trebuie să depună un dosar care trebuie validat din perspectiva îndeplinirii standardelor de post. Din acest dosar pot face parte şi lucrările sale ştiinţifice. E o situaţie în care autoplagiatul malformează, distorsionează corectitudinea în ce priveşte ocuparea posturilor didactice”, explică profesorul Marian Popescu.
S-a folosit Ivan de cărţile copiate pentru a avansa în carieră? Ce spune UBB
Potrivit CV-ului său, Adrian Ivan a devenit conferenţiar în anul 2004 şi profesor în 2009. Am încercat să aflăm dacă Ivan a indicat volumele publicate prin metoda xerox la concursurile de avansare în grad universitar.
Universitatea Babeş-Bolyai arată, într-un răspuns pentru Libertatea, că Adrian Ivan a avansat în grad academic în baza unui concurs ce „consta în evaluarea dosarului fiecărui candidat prin verificarea cerințelor prevăzute în Legea 128/1997 și, după caz, susținerea unei prelegeri sau a unei probe scrise/ orale”. UBB a refuzat însă să răspundă la solicitarea Libertatea de a transmite titlurile lucrărilor care au făcut parte din dosarul candidatului Adrian Ivan pentru obţinerea gradelor de conferenţiar universitar, în 2004, şi de profesor universitar, în 2009, invocând că acesta sunt „date personale”.
„Nu mă feresc s-o spun: colegii şi colegele care sunt în comisii ar trebui să facă o verificare mult mai serioasă a dosarelor privind concursurile pe post, dar şi a publicaţiilor menţionate la dosar. Fenomenul corupţiei academice atinge zone foarte înalte, inclusiv universităţi sau colective de cercetare serioase”, susţine profesorul Marian Popescu.
Eu a trebuit să opresc un concurs pe post didactic după ce am văzut că persoana respectivă a menţionat două cărţi ale căror titluri mi s-au părut prea apropiate. După ce am cerut cărţile la bibliotecă, mi-am dat seama că era vorba de aceeaşi carte, publicată în două ediţii, la două edituri diferite, titlul celei de-a doua fiind schimbat.
Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti:
