Ion Iliescu, în doliu: “A fost un om care a scris lumi și a ridicat instituții”

Ion Iliescu, în doliu: “A fost un om care a scris lumi și a ridicat instituții”

”Un exponent al unei generaţii redutabile de oameni care au luptat pentru libertatea lor, prin cuvinte, prin idei şi prin cultură, scriitorul Dinu Săraru, a intrat astăzi într-o eternă tăcere. Nemurirea lui e garantată de o operă în care spaţiul românesc a fost marele protagonist: romane precum «Nişte ţărani» şi «Clipa», capodopere care şi-au găsit prelungirea în film, fac din numele lui Dinu Săraru o dispariţie regretabilă”, a arătat Ion Iliescu, într-o postare pe blogul său.

El a adăugat că, în cazul lui Dinu Săraru, ”literatura pe care a scris-o a fost mai blândă decât încercările vieţii sale”.

”A fost un om care a scris lumi şi a ridicat instituţii: Teatrul Mic şi Teatrul Foarte Mic au fost marile lui slăbiciuni, cărora le-a dedicat energia şi priceperea, dar nu mai modestă a fost dedicaţia sa pentru Teatrul Naţional din Bucureşti. Biografia lui ne arată că literatura pe care a scris-o a fost mai blândă decât încercările vieţii sale. Transmit condoleanţele mele familiei!”, a mai scris Iliescu.4

Scriitorul Dinu Săraru a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat pe Facebook scriitorul Ştefan Mitroi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *