Irlanda votează dacă să elimine prevederea constituțională a „femeilor din casă”, de 8 Martie

Irlanda votează dacă să elimine prevederea constituțională a „femeilor din casă”, de 8 Martie

De Ziua Internațională a Femeii, Irlanda votează dacă să elimine sau nu clauza „femeilor din casă” din constituția țării, alături de un al doilea referendum pentru a revizui definiția familiei, relatează France 24.

 

Ce este prevederea „femeilor din casă” a constituției irlandeze

 

Articolul 41.2 din constituția irlandeză, care datează din 1932, când Biserica Catolică încă avea un cuvânt greu de spus în viața publică a țării, stipulează că, „prin viața ei în cadrul casei, femeia oferă Statului un sprijin fără de care binele comun nu poate fi realizat”.

„Statul, prin urmare, se va strădui să se asigure că mamele nu vor fi obligate, din cauza nevoilor economice, să se angajeze în muncă neglijându-și îndatoririle în casă”, mai menționează același articol.

Frazarea „nu se mai reflectă în viața modernă”, declara ministrul irlandez al afacerilor externe, Micheal Martin, în decembrie.

La referendumul de vineri, cetățenii trebuie să voteze dacă sunt de acord sau nu cu eliminarea sintagmei respective și înlocuirea ei cu o prevedere care are un limbaj neutru de gen: „Statul recunoaște că acordarea de îngrijire, de către membrii unei familii unii altora, datorită legăturilor care există între ei, oferă Societății un sprijin fără de care binele comun nu poate fi realizat, și se va strădui să susțină o astfel de acordare”.

 

Îngrijorările irlandezilor cu privire la votul din 8 Martie

 

Deși sintagma „femeilor din casă” este asociată prejudecăților de gen și este considerată un limbaj depășit, există îngrijorări cu privire la efectul pe care îl va avea asupra drepturilor femeilor o eventuală eliminare a prevederii constituționale, atât în tabăra celor care sunt de acord cu eliminarea, cât și a celor se opun.

„Problema guvernului și a susținătorilor referendumului este formularea vagă – votul DA ar trebui să câștige, dar formularea este abstractă și vagă și evită angajamentele concrete”, susține Shana Cohen, director al unui think tank din Dublin pentru acțiuni de schimbare socială.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *