Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, rămâne sub control judiciar

Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, rămâne sub control judiciar

Tribunalul Bucureşti a respins miercuri, 3 aprilie, plângerea formulată de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, în care acesta contesta decizia procurorilor DNA de a-i prelungi cu 60 de zile măsura controlului judiciar, în dosarul în care este anchetat pentru o mită de 16 milioane de lei, relatează Agerpres.

Cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu are interdicţia să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

În acelaşi dosar, sunt anchetaţi sora lui Iulian Dumitrescu, pentru complicitate la luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi cumnatul acestuia, pentru complicitate la luare de mită şi fals în declaraţii.

Cercetat pentru luare de mită și fals în declarații

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, este urmărit penal de DNA, sub control judiciar, pentru luare de mită și fals în declarații.

Dumitrescu a fost acuzat de procurori că a primit mită peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ Prahova. Seara, Iulian Dumitrescu și-a anunțat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL și de la șefia PNL Prahova printr-un mesaj pe Facebook.

Prin ordonanţa emisă de procurorii DNA, lui Dumitrescu i s-a interzis timp de 60 de zile să ocupe funcţia de șef al CJ Prahova.

Procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale lui Iulian Dumitrescu, ale surorii sale, Angelica Lambrea, şi ale soţului acesteia, Daniel Lambrea, precum şi asupra unui imobil aparţinând lui Iulian Dumitrescu şi asupra a 19 imobile aparţinând celorlalţi doi inculpaţi consideraţi complici ai politicianului.

Cu toate că este cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, Iulian Dumitrescu va candida pentru un nou mandat la şefia CJ, a anunțat miercuri, 20 martie, filiala Prahova a Partidului Național Liberal (PNL).

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi, 21 martie, că nici el, nici social-democraţii nu susţin candidatura liberalului Iulian Dumitrescu la şefia Consiliului Judeţean (CJ) Prahova.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *