Jens Stoltenberg spune că „nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige războiul” împotriva Rusiei, dar cu o condiție

Jens Stoltenberg spune că „nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige războiul” împotriva Rusiei, dar cu o condiție

„Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a precizat că pentru acest lucru este nevoie ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a furniza Kievului mai multe arme, informează Agerpres preluând AFP.

„În ultimele luni, aliaţii NATO nu au oferit sprijinul” pe care l-au promis, a deplâns Jens Stoltenberg, într-un discurs rostit în cadrul unei ceremonii de premiere la Berlin pe tema legăturilor transatlantice.

„Dar nu este prea târziu pentru ca Ucraina să câştige războiul, pentru că un sprijin mai puternic este pe drum”, a adăugat șeful NATO.

„Acum este responsabilitatea noastră să transformăm angajamentele (recente ale Occidentului, n.r.) în livrări reale de arme şi muniţii şi să facem acest lucru rapid”, a apreciat Stoltenberg.

Vinerea trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut NATO să livreze arme cât mai curând posibil Ucrainei, care „nu mai poate aştepta” în faţa presiunii ruse. Aliaţii au promis să-şi sporească sprijinul.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *