Job-ul care vine cu salarii tot mai mari în România – Nu se cer studii superioare și se câștigă mai bine decât un medic sau un avocat

Job-ul care vine cu salarii tot mai mari în România – Nu se cer studii superioare și se câștigă mai bine decât un medic sau un avocat

Pentru cei care lucrează pe utilajele agricole salariile pornesc de la 3.500 de lei și pot ajunge chiar la 10.000 de lei pe lună, în funcție de utilaj și de suprafața de teren. Cei care vor să lucreze în acest domeniu trebuie să știe că nu mai este așa multă muncă precum în trecut și nici nu au nevoie de studii complicate. Acum utilajele sunt dotate cu tot felul de funcții, iar tot ce trebuie să facă tractoristul este să supravegheze treaba. 

Fermierii români se plâng că nu mai găsesc oameni care să lucreze pe tractor, deşi salariile ajung și la 2000 euro pe lună, în funcţie de utilaj şi de suprafaţa de teren.

„Am avut un băiat, a fost la mine, a fost angajat şi apoi a plecat în Italia. Salariile sunt mari, dar şi cheltuielile sunt mari”, spune Ioan Glăvan, fermier, pentru phonline.ro

Utilajele nu mai sunt ca pe vremuri, unele par desprinse din filmele cu nave spaţiale. „Comenzile sunt dintre cele mai simple în ceea ce priveşte un fermier. Tractoriştii nu mai lucrează în condiţiile în care lucrau acum 20-30 de ani, murdari pe mâini”, explică Nicu Pălivan, instructor utilaje agricole.

„Este un utilaj de ultimă generaţie. Avem foarte multe ecrane pentru digitalizare, pentru a se regla singur. Avem o telecameră care este monată în spatele maşinii. Aici avem parte de GPS. Maşina merge cu mâinile libere. Operatorul pur şi simplu se uită la toate ecranele şi maşina merge singură”, arată Andrea Tomazeli, producător tractor inteligent.

În România, sunt puţine locurile unde se mai țin cursuri de tractoriști. La Ștefănești, lângă Capitală, încă se mai învață această meserie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *