Alex Zamfir, cunoscut pentru platforma sa de parenting „Cel mai bun tată” și pentru jocurile cu cartonașe pentru familii și cupluri, merge prin școli cu „Adevăr sau reciclare”. Într-un interviu pentru Școala 9, acesta povestește ce a aflat despre aceste generații atât de apropiate de tema mediului înconjurător.
Întâlnirile sunt puse la cale de Armata Selectării Atente a Plasticului (ASAP), un program de responsabilitate socială al Fundației The Institute.
În 2023, ASAP a ajuns în 1.600 de școli din 36 de localități, plus 4 sectoare ale Capitalei. Programul a început și colaborarea cu Alex Zamfir, „Cel mai bun tată”, care a creat o serie întreagă de jocuri pe diferite teme. În școli din București, Galați, Mahmudia, Brăila și Brașov a mers cu jocul „Adevăr sau Reciclare”, dar și cu „Ce este…?” sau „Lucruri care NU îmi plac”, prin care, într-un mod distractiv, adolescenții învață să colecteze deșeurile corect, dar și să își deblocheze alte amintiri sau gânduri din viața lor.
Școala 9: Ați mers în mai multe școli din București și din țară. Ce ați găsit în ele?
Alex Zamfir: Am găsit adolescenți dornici să se joace cu noi și, mai interesant, adolescenți dornici să povestească despre viața lor cu noi. Am ajuns la concluzia că este o prejudecată foarte greșită aceea că adolescenții nu vor să vorbească. Din contră, ei au multe de povestit, atât timp cât simt că cineva chiar este interesat să îi asculte. Și asta mi se pare grozav.
– Cum credeți că este generația de azi?
– Mult mai informată și mult mai implicată decât eram noi la vârsta aceea. Adolescenții sunt realmente îngrijorați de poluarea existentă peste tot în lume și ne reproșează că le lăsăm o planetă plină de probleme. Și au dreptate să gândească așa. Și pentru că gândesc așa, cred că au realmente șanse să facă niște schimbări adevărate. Căci, să fim serioși, noi vorbim mult și facem puțin. Eu cred că ei vor face mult mai multe.
„Schimbările mari sunt formate din multe schimbări mici”
– Cunoșteau elevii informații despre colectarea separată, reciclare?
– În general, da. Dar întrebările jocului nostru te pun în contact cu amploarea poluării cu plastic și asta am simțit că i-a luat și pe ei prin surprindere. Spun „și pe ei” pentru că m-a luat și pe mine prin surprindere în perioada de documentare a jocului. Și ceea ce mi s-a părut extraordinar este că în mai multe locuri, noi am fost cei care am învățat lucruri de la ei, cum s-a întâmplat când am fost la o clasă de chimiști – la un moment dat, au intrat într-o dezbatere despre plastic și utilitatea lui în diversele ramuri ale societății. Noi nu înțelegeam jumătate din ce vorbeau ei acolo, dar ne-au plăcut mult pasiunea pe care au pus-o și felul civilizat în care au făcut-o. Nu prea vezi asta la televizor, pe la noi.
– Considerați că schimbările mari se pot face de la gesturi mici, de la ce face un elev într-o școală din România?
– Acum o să filosofez un pic: schimbările mari sunt formate din multe schimbări mici. Dacă vom aștepta ca altcineva, întotdeauna altcineva, să facă niște schimbări mari și pentru noi, acest lucru nu o să se întâmple. Dacă însă ne vom schimba cu toții micile comportamente vizavi de reciclarea plasticului și nu doar a plasticului, cred că viața noastră și a planetei se va îmbunătăți considerabil.
Cât plastic ingerăm într-un an?
– Cum a curs procesul, interacțiunea la clasă?
– Unul dintre cartonașele din „Adevăr sau Reciclare” întreabă care este cantitatea de microparticule din plastic pe care, în medie, un om o ingerează într-un an? Așa că îi întreb pe copii dacă au idee cam cât mâncăm. După ce fiecare își dă cu părerea, scot un card bancar și le spun că atât ingerăm fiecare. Adică este ca și cum fiecare dintre noi roadem câte un pic din acel card în fiecare zi, timp de un an. Când facem exemplul atât de vizual, copiilor le este mult mai clar efectul asupra corpului nostru.
Alt exemplu: într-unul dintre jocuri avem întrebarea „Ce este iubirea?” și îi invit pe copii să spună propria lor definiție sau să spună când se simt iubiți. Sunt minunate răspunsurile lor.
– Credeți că sub formă de joc poți schimba prejudecățile, percepțiile? Au îmbrățișat elevii jocul la vârsta lor?
– Cred că e un mod bun de a încerca să schimbi prejudecăți, da. Pentru că în această lume magică a jocului, îți este mult mai ușor și să povestești, și să asculți cu adevărat ce spun ceilalți. Nu trebuie să fii de acord, dar să acceptăm că ceilalți sunt diferiți și să putem dezbate civilizat, mi se pare un deziderat important și tangibil prin joc.
– Aveți un joc educativ și pentru zona financiară. Cum ați vedea implementarea unui program de educație financiară?
– Aici parcă stăm ceva mai bine, dar asta doar pentru că sectorul privat face mult voluntariat prin școli și pentru că, deși banii sunt și ei un subiect tabu în familiile românilor, nu sunt chiar atât de tabu precum este sexul.
Nu știu, uneori mă întreb ce-o fi în mintea noastră, că pare că-i pregătim pe copii să trăiască o viață castă, în sărăcie. Și tocmai de aceea, mulți ajung adulți în relații disfuncționale, atât cu partenerii lor, cât și cu banii lor. Dar, hei, măcar au învățat latina, știu pe de rost înălțimile tuturor vârfurilor muntoase din Europa și anii bătăliilor lui Ștefan cu turcii. Plus toate formulele chimiei organice.
