Jocurile de noroc l-au făcut să își ia viața într-un mod crunt. Polițiștii au fost șocați de ce au găsit

Jocurile de noroc l-au făcut să își ia viața într-un mod crunt. Polițiștii au fost șocați de ce au găsit

Un tânăr de 34 de ani din Gorj și-a pus capăt zilelor într-un fel în care a șocat chiar și oamenii legii. Jocurile de noroc sunt cele care l-au făcut să recurgă la gestul necugetat.

Jocurile de noroc l-au adus la pierzanie

Tânărul s-a legat cu o chingă de parapetele de pe marginea drumului, chinga a prins-o de mașină, a scos autovehiculul din viteză și s-a spânzurat, conform Știri pe surse.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipe de salvatori, dar gorjeanul nu a mai putut fi salvat și medicii i-au declarat decesul.

În urma examinării trupului tânărului nu au fost constate urme de violență, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru a se efectua necropsia și pentru a se stabili cauza decesului.

Tânărul era un împătimit al jocurilor de noroc, iar în mașină oamenii legii au găsit o listă cu datoriile pe care le avea la mai multe persoane.

Polițiștii continuă cercetările pentru acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *