Joe Biden i-a cerut lui Jens Stoltenberg să rămână încă un an la conducerea NATO, scrie presa norvegiană

Joe Biden i-a cerut lui Jens Stoltenberg să rămână încă un an la conducerea NATO, scrie presa norvegiană

Preşedintele american Joe Biden i-a solicitat săptămâna aceasta secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să rămână la șefia Alianței Nord-Atlantice pentru încă un an, relatează vineri, 16 iunie, presa norvegienă, potrivit agenției France Presse, preluată de Agerpres.

Politicianul norvegian Stoltenberg, acum în vârstă de 64 de ani, a fost numit la conducerea NATO pe data de 1 octombrie 2014 pentru un mandat de patru ani. Acesta a avut deja două mandate și postul i-a fost prelungit până la 30 septembrie anul acesta.

Cele 31 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice caută de mai multă vreme un succesor, însă deocamdată nu au ajuns la un consens asupra vreunui candidat, existând informații că s-ar lupta în culise pentru a stabili un nou lider.

Stoltenberg ar urma să conducă NATO până la Summitul de la Washington

Conform radioteleviziunii publice norvegiene NRK şi cotidianului Dagens Naeringsliv (DN), care citează surse anonime, Jens Stoltenberg ar urma să rămână în funcţie până la Summitul de la Washington din 2024, care va marca 75 de ani de la fondarea alianței militare conduse de SUA.

„Războiul din Ucraina şi aderarea încă neîncheiată a Suediei (la NATO) sunt argumente cu greutate pentru a nu schimba secretarul general acum”, scrie DN.

Biden i-a cerut să rămână în funcție în timpul întâlnirii de la Casa Albă

Conform DN, Biden i-a cerut lui Stoltenberg, în timpul unei întâlniri avute la Casa Albă în această săptămână, să rămână în funcţie până în 2024, după ce fostul premier norvegian refuzase acest lucru prima dată, în februarie.

Marţi, „cea mai puternică ţară din Alianţă a fost şi mai clară: de această dată, preşedintele american nu va accepta un «nu»”, precizează publicația norvegiană.

„Nu am nicio intenţie de a cere o prelungire”

De partea sa, Jens Stoltenberg a optat totuşi pentru o exprimare suficient de vagă pentru a nu exclude rămânerea în funcţie.

„Nu am nicio intenţie de a cere o prelungire” a mandatului, a repetat el vineri la Bruxelles, după o reuniune a miniştrilor apărării din ţările NATO.

Aceste informaţii confirmă spusele unor reprezentanţi ai Alianţei Nord-Atlantice, conform cărora NATO se îndreaptă către prelungirea mandatului lui Jens Stoltenberg.

Dată printre favoriţi, şefa executivului danez, Mette Fredriksen, ar avea mari şanse să preia ştafeta de la Stoltenberg anul viitor, precizează DN.

Foto: Profimedia Images

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *