Karl Nehammer, la București: Poziția Austriei, clară și neschimbată. Sistemul Schengen nu funcționează în prezent, prin urmare nu poate fi extins

Karl Nehammer, la București: Poziția Austriei, clară și neschimbată. Sistemul Schengen nu funcționează în prezent, prin urmare nu poate fi extins

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a reafirmat că guvernul de la Viena se opune în continuare extinderii spațiului Schengen, joi, după întâlnirea pe care a avut-o la București cu președintele Klaus Iohannis.

 

Karl Nehammer: Sistemul Schengen nu funcționează, nu poate fi extins

 

Liderul austriac a făcut această afirmație într-o postare pe X, joi, după întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis.

„România este un partener important al Austriei. Companiile noastre sunt puternic implicate în România și creează multe mii de locuri de muncă acolo. Mulți cetățeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria și sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire. În același timp, am vorbit foarte deschis și despre obiecțiile austriece față de extinderea rapidă a spațiului Schengen. Poziția Austriei rămâne clară și neschimbată: sistemul Schengen nu funcționează în prezent, prin urmare nu poate fi extins”, a declarat Karl Nehammer, joi, în marja Congresului PPE de la București.

Heute bin ich in Bukarest beim Kongress der Europäischen Volkspartei @EPP . Wir bereiten uns gemeinsam auf die wichtigen Wahlen zum Europäischen Parlament im Juni vor. Auch ein Gespräch mit dem rumänischen Präsidenten @KlausIohannis stand auf dem Programm. Rumänien ist ein… pic.twitter.com/6cCjUozBxD

— Karl Nehammer (@karlnehammer) March 7, 2024

 

Ce declarase Klaus Iohannis după întâlnirea cu cancelarul austriac

 

Președintele României sugerase că negocierile vor continua.

„În discuția mea cu Cancelarul Karl Nehammer am convenit să continuăm procesul pentru aderarea deplină a României la Schengen până când vom atinge acest obiectiv final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă, iar acest lucru va întări și mai mult securitatea UE în beneficiul tuturor cetățenilor noștri”, a scris Klaus Iohannis pe X, după discuția cu Karl Nehammer.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *