Karlo Muhar, sincer după Corvinul-CFR 4-0: “Mult mai buni decât noi”. Anunț despre viitorul clubului

Karlo Muhar, sincer după Corvinul-CFR 4-0: “Mult mai buni decât noi”. Anunț despre viitorul clubului

Corvinul Hunedoara a fost și rămâne surpriza acestei ediții de Cupa României Betano. Gazdele au întâlnit pe CFR Cluj în sferturile competiție, la Hunedoara. Partida s-a bucurat de o atmsoferă fantastică susținută de fanii Corvinului.

Muhar recunoaște superioritatea adversarului

Meciul di nsferturile competiției s-a disputat sub privirile lui Mircea Lucescu, iar fostul tehnician al Corvinului le-a ținut noroc gazdelor. Echipa lui Adrian Mutu nu a fost doar eliminată, ci umilită cu un neverosimil 4-0 în favoarea echipei de ligă secundă.

Meciul a început dramatic pentru formația clujeană. Mijlcoașul grec al oaspeților, Panagiotis Tachtsidis, a fost eliminat după doar 10 minute de la startul jocului. Acesta i-a aplicat o lovitură în figură lui Marius Lupu.

Rezultatul este cu atât mai mult de surprinzător pentru că Adrian Mutu s-a ținut de cuvânt și a folosit cea mai bună garnitură în această seară. Însă, jocul nu a arătat precum unul între o echipă care se luptă la cupele europene din SuperLigă și o echipă din liga secundă.

Au pierdut trenul către Europa League

CFR-ul s-a văzut dominată la toate capitolele de către Corvinul. Mijlocașul clujenilor, Karlo Muhar, a recunoscut superioritatea hunedorenilor. Croatul s-a declarat frustrat de de cele întâmplate la Hunedoara.

“Au fost mult mai buni decât noi! N-avem nicio scuză! Am avut ghinion! Am primit acel cartonaș roșu și am avut aproape toți jucătorii din defensivă accidentați. Nu știu ce să spun!

E frustrant! Exceptând ziua de azi, am arătat bine întotdeauna pe teren. Pe viitor trebuie să ne gândim la reconstrucție și să facem ceva”, a declarat la finalul partidei mijlocașul CFR-ului, Karlo Muhar.

CFR-ul se află la 10 puncte distanță de liderul SuperLigii, iar șansele la titlu sunt infime în acest moment. După eliminarea din Cupa României Betano, clujenii au ratat cel mai ușor traseu către cupele europene.

Câștigătoarea trofeului se va duce direct în preliminarile Europa League, competiție în care România trimite o participantă, după o pauză de ani buni. Astfel, echipa lui Adrian Mutu se va lupta pentru ocuparea locului secund și o participare în Conference League.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *