Kate Middleton, Prințesa de Wales, a dezvăluit că are cancer și urmează un tratament de chimioterapie

Kate Middleton, Prințesa de Wales, a dezvăluit că are cancer și urmează un tratament de chimioterapie

Kate, Prințesa de Wales, a fost diagnosticată cu cancer și urmează chimioterapie. Prințesa a spus, prin intermediul unui mesaj video că: „Au fost câteva luni incredibil de grele pentru întreaga noastră familie”, informează Sky News.

Prințesa de Wales, diagnosticată cu cancer

Această veste vine după ce, timp de mai multe săptămâni, au existat speculații cu privire la starea de sănătate a viitoare regine, în vârstă de 42 de ani. Aceasta nu a mai fost văzută public de la Crăciun.

Kate Middleton a declarat că operația abdominală a fost un succes și că inițial s-a crezut că afecțiunea ei nu este canceroasă.

Ulterior, în urma testelor efectuate după operație, doctorii au descoperit că a fost prezent cancerul.

„Acest lucru, desigur, a venit ca un șoc uriaș, iar William și cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa și gestiona acest lucru în mod privat de dragul tinerei noastre familii”, a declarat Prințesa de Wales.

Kate Middleton a fost sfătuită de medici să urmeze un tratament de chimioterapie preventivă. Prințesa de Wales a declarat că în prezent se află în primele etape ale acestui tratament.

„Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenție chirurgicală majoră pentru a începe tratamentul”, a spus ea.

„Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod adecvat pentru ei și să îi asigurăm că voi fi bine. Așa cum le-am spus, sunt bine și devin din ce în ce mai puternică în fiecare zi, concentrându-mă asupra lucrurilor care mă vor ajuta să mă vindec; în mintea, corpul și spiritul meu”, a adăugat Kate.

Palatul Kensington a declarat că nu va comunica tipul de cancer, adăugând că: „Prințesa are dreptul la intimitate medicală, așa cum avem cu toții”.

Prințesa de Wales ar fi început tratamentul de chimioterapie la începutul lunii februarie.

Până în momentul de față nu se știe când Kate Middleton își va relua îndatoririle oficiale, Palatul Kensington susținând că Prințesa va face acest lucru când echipa medicală îi va da permisiunea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *