Kievul afirmă că „lovitura principală” a controfensivei „urmează să vină”. Care este prioritatea forțelor ucrainene în prezent

Kievul afirmă că „lovitura principală” a controfensivei „urmează să vină”. Care este prioritatea forțelor ucrainene în prezent

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a declarat marți, 20 iunie, că forțele ucrainene “își croiesc drum metru cu metru” pentru a avansa, menționând totodată că lovitura principală a contraofensivei “urmează să vină”, informează CNN.

“Există unele direcții în care noi avansăm, iar inamicul este în defensivă, dar pe alte axe inamicul încearcă să desfășoare ofensiva, în timp ce noi suntem în defensivă. Noi avansăm treptat, pas cu pas. Deci se poate spune că ne croim drum metru cu metru”, a spus Hanna Maliar, într-un interviu acordat presei ucrainene.

“Sarcinile care le sunt încredințate militarilor sunt îndeplinite, astfel că are loc înaintarea treptată în toate direcțiile, acolo unde ofensiva a început”, a adăugat Maliar. “Cu toate acestea, lovitura principală urmează să vină”, a punctat oficialul guvernamental ucrainean.

Conform Hannei Maliar, ofensiva Ucrainei este în desfășurare în mai multe direcții din sudul țării; de asemenea, ea a susținut că ofensiva principală a forțelor ruse se derulează în est.

Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, a afirmat marți că una dintre principalele priorități ale Kievului în acest moment o reprezintă “epuizarea” și distrugerea artileriei și sistemelor de armament ale rușilor.

“Distrugerea punctelor de control rusești, a depozitelor de muniții, a combustibilului, a produselor alimentare, a rutelor de aprovizionare – aceste sarcini sunt îndeplinite excelent de apărătorii ucraineni. Numărul de echipamente militare rusești distruse este cel mai mare de la începutul războiului”, a susținut Danilov, într-o postare pe rețelele de socializare.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *