Klaus Iohannis l-a decorat pe Eduard Hellvig după retragerea de la conducerea SRI

Klaus Iohannis l-a decorat pe Eduard Hellvig după retragerea de la conducerea SRI

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 3 iulie, că a luat act de retragerea lui Eduard Hellvig din funcția de director al Serviciului Român de Informații. După anunțul plecării din funcție, Hellvig a fost decorat de șeful statului cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor.

În mesajul său, publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a precizat că mandatul lui Hellvig la șefia SRI „a marcat restaurarea credibilității” și modernizarea serviciului.

„Serviciul Român de Informații a redevenit o instituție ghidată de principiile democratice ale separației puterilor în stat, activitatea sa desfășurându-se astăzi în interiorul limitelor trasate de Constituție și concentrându-se pe misiunile sale definite clar de legislația în materie de securitate națională”, a transmis președintele.

În acest context, Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului a semnat luni un decret prin care Eduard Helvig este decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor” în semn de înaltă apreciere pentru excepționala implicare în reformarea și consolidarea pe baze moderne a Serviciului Român de Informații, ca structură permanent adaptată la noile cerințe și provocări de securitate, contribuind la recunoașterea excelenței acestei instituții de securitate a statului român în cadrul comunității interne și internaționale de informații”.

Aflat la conducerea SRI din martie 2015, Eduard Hellvig a anunțat luni că renunță la șefia serviciului pentru că și-a îndeplinit obiectivele propuse și consideră că „este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat, ca un director de serviciu de informații să aibă un mandat limitat în timp”.

Până la numirea unui nou șef, SRI va fi condus interimar de adjunctul său, generalul Răzvan Ionescu.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *