Kremlinul continuă să-l umilească pe Prigojin. Putin l-ar fi chemat la ordine după rebeliune, iar acesta a venit

Kremlinul continuă să-l umilească pe Prigojin. Putin l-ar fi chemat la ordine după rebeliune, iar acesta a venit

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că, la reuniunea din 29 iunie, Putin a convocat 35 de persoane, între care comandanţi de unităţi (Wagner) şi că aceasta a durat peste trei ore. Comandanţii grupului Wagner i-au spus lui Putin că rămân soldaţii săi şi că vor continua să lupte pentru el, a afirmat Peskov, citat de Reuters și preluat de Agerpres.

 

Scurta rebeliune condusă de Prigojin a fost pentru Putin cea mai gravă provocare la adresa puterii sale de când a preluat conducerea Rusiei, în 2000.

 

Criza provocată de Prigojin a fost dezamorsată printr-un acord negociat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, cel puţin aşa s-a spus oficial. De atunci, Putin a mulţumit armatei şi serviciilor sale de securitate pentru că au evitat haosul şi izbucnirea unui război civil.

 

Prigojin susţine că rebeliunea nu urmărea răsturnarea guvernului, ci “aducerea în faţa justiţiei” a şefilor armatei şi apărării (Valeri Gherasimov şi Serghei Şoigu) pentru ceea ce el a numit gafele lor şi acţiunile neprofesioniste în Ucraina.

 

Evgheni Prigojin cu PERUCĂ. Cum l-a transformat propaganda lui Putin într-un personaj caricatural

 

Evgheni Prigojin trebuia să plece în Belarus în conformitate cu termenii acordului, dar Lukaşenko a declarat săptămâna trecută că acesta s-a întors în Rusia şi că luptătorii Wagner nu au acceptat încă oferta de a se muta în Belarus, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la punerea în aplicare a acordului, potrivit Reuters

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *