La 68 de ani, un bărbat a primit o nouă șansă la viață după ce un adenom de prostate uriaș i-a fost ȋndepărtat printr-o intervenție cu laser

La 68 de ani, un bărbat a primit o nouă șansă la viață după ce un adenom de prostate uriaș i-a fost ȋndepărtat printr-o intervenție cu laser

Potrivit statisticilor, mai mult de 70% dintre bărbații de peste 60 de ani suferă de adenom de prostată, afecțiune care, netratată la timp, poate genera complicații grave. Intervențiile chirurgicale clasice reprezintă, în marea majoritate a cazurilor, soluțiile unanim recomandate. Cele realizate prin tehnici minim invazive au însă un grad crescut de eficiență, elimină riscurile postoperatorii și asigură reducerea timpului de spitalizare.

Adenomul de prostată este cea mai frecventă formă de tumoră benignă care se dezvoltă la bărbați, încă de la vârsta de 40-50 de ani. Boala evoluează însă lent, de-a lungul anilor. Din acest motiv, mulți români care suferă de această afecțiune nu se prezintă la medic decât în stadii avansate. Un astfel de caz este cel al dlui. Florea M., un bărbat în vârstă de 68 de ani care, din cauza unui adenom de prostată foarte mare, a ajuns la camera de gardă pentru că nu mai putea urina. Situația sa era însă mult mai gravă pentru că, din cauza complicațiilor survenite, acesta a dezvoltat în timp o infecție severă, care s-a răspândit în organism.

„Dl. Florea este un caz particular – pacientul, hipertensiv și diabetic, a fost diagnosticat la un spital din provincie cu un adenom al prostatei foarte mare. A fost internat în secția de terapie intensivă a spitalului respectiv și i s-a pus sondă“, explică dr. Vlad Olaru, medic primar urologie și coordonatorul secției de specialitate din cadrul Spitalului Memorial Băneasa.

Tratamentul nu a dat însă rezultatul scontat. La 14 zile după externare, bărbatul s-a confruntat cu o nouă complicație a bolii – a dezvoltat o infecție urinară severă, care a debutat cu febră, frisoane, inflamații și dureri. S-a internat din nou, de data aceasta la un spital din București. „După prima externare, m-am internat la un spital din Capitală. Mi-au făcut analize și au văzut despre ce este vorba. Am stat 11 zile la Infecțioase. Așa am ajuns să aud de dl. doctor Vlad Olaru și am venit la dânsul. După ce m-a consultat și mi-am făcut analizele a zis că nu mă poate opera încă pentru că infecția nu era rezolvată. Am luat tratamentul pe care mi l-a dat și am ținut legătura cu dânsul“, spune pacientul.

Externare după doar două zile de la operație

În momentul în care a venit la Spitalul Memorial Băneasa, pacientul prezenta, pe lângă complicațiile generate de infecție, o prostată cu un volum de aproximativ 90 cmc, cu mult mai mare decât valoarea normală.

„Prin coroborarea tuturor datelor, am considerat că este cel mai bine ca, după episodul infecțios prin care a trecut și care i-a amenințat viața, să lăsăm o perioadă de timp. Pentru a putea echilibra celelalte probleme de sănătate pe care le avea înainte de a fi operat. Intervenția pe care am realizat-o ulterior – rezecția laser bipolară a prostatei – a fost una minim invazivă și foarte eficientă, atât pe plan funcțional, cât și în ceea ce privește durata de spitalizare. Și pentru chirurgi este o alegere eficace pentru că ne permite să înlăturăm prostate mari. Iar aici, la Memorial, o realizăm cu instrumente foarte performante“, a precizat dr. Olaru.

Metoda chirurgicală aleasă este cea mai modernă formă de tratament, care reduce rata complicațiilor postoperatorii, îmbunătățește confortul pacientului și scade timpul petrecut în spital de acesta. Drept dovadă, după intervenție, bărbatul a mai avut doar două zile de spitalizare, după care a fost externat. Și recuperarea a fost rapidă – la 60 de zile după operație, pacientul era 100% recuperat și riscul de recidivă – redus.

„Mi-a stabilit data când trebuia să vin, m-am prezentat, m-a operat și în trei zile am fost acasă. Sunt condiții de înaltă clasă – eu am umblat prin lume și pot să spun că sunt standarde înalte la Spitalul Memorial. Iar despre dl. dr. Olaru, l-aș strânge în brațe, i-aș mulțumi și i-aș spune că este îngerul meu“, a mai afirmat bărbatul în vârstă de 68 de ani, care, în urma intervenției chirurgicale, și-a recăpătat sănătatea.

Specialiștii recomandă pacienților cu probleme similare să nu aștepte agravarea simptomelor. Consultul realizat de medicul urolog și tratamentul specific îi ajută să evite situațiile care pot genera complicații și le pun în pericol viața.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *