Legea pentru reducerea risipei alimentare, promulgată. Magazinele, obligate să vândă la preț redus sau să doneze alimentele aflate aproape de expirare

Legea pentru reducerea risipei alimentare, promulgată. Magazinele, obligate să vândă la preț redus sau să doneze alimentele aflate aproape de expirare

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, 15 martie, legea privind diminuarea risipei alimentare, astfel că magazinele sunt obligate să vândă la preț redus sau să doneze alimentele aflate aproape de expirare.

 

Legea pentru reducerea risipei alimentare, promulgată de Klaus Iohannis

 

Legea presupune că prețurile vor fi reduse la alimentele aflate aproape de termenul de expirare.

Totodată, procedura prin care organizaţiile neguvernamentale vor primi alimente care nu au grad mare de perisabilitate va fi simplificată.

Legea vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.

„În România se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de exemplu, la miile de copii care încă se culcă, zilnic, flămânzi. Lupta împotriva risipei alimentare face ca alimente care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi să devină resurse. Legea a fost elaborată încă de la bun început de un grup transpartinic de lucru, tocmai pentru ca acest proiect să devină realitate, şi iată că, după doi ani de negocieri, avem un vot final favorabil”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu, coiniţiatoare a proiectului, conform comunicatului de presă al partidului.

 

Ce măsuri aduce legea

 

Iată ce măsuri va aduce noua lege:

Mai puţină birocraţie: va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate;
Va exista o platformă naţională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori, creată şi gestionată de către Ministerul Agriculturii;
Magazinele, restaurantele, cantinele, autorităţile care gestionează şi ele alimente vor fi obligate să aplice cel puţin două măsuri dintre cele enumerate de lege înainte să arunce alimentele la gunoi.

De asemenea, printre măsurile care pot fi implementate de operatorii economici sau autorităţi se numără:

reducerea preţului la alimente înainte de data expirării;
donarea alimentelor;
transferul alimentelor pentru a putea fi refolosite pentru mâncarea animalelor;
folosirea alimentelor la compost.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *