Leonard Miron și iubitul lui au vrut să adopte un copil: „O prietenă a venit cu ideea de a fi mamă surogat”

Leonard Miron și iubitul lui au vrut să adopte un copil: „O prietenă a venit cu ideea de a fi mamă surogat”

Leonard Miron și iubitul său, Miguel, s-au gândit să adopte un copil, iar o foarte bună prietenă chiar s-a oferit să fie mamă surogat. Fostul prezentator s-a răzgândit între timp și a vorbit despre decizia lor într-un interviu pentru fanatik.ro.

Leonard Miron și Miguel, iubitul său, sunt împreună de 22 de ani. Cei doi s-au gândit la un moment dat să devină părinți și să adopte un copil. Fostul prezentator TV a mărturisit că nu mai dorește să facă acum acest lucru și a explicat de ce. El chiar a povestit că una dintre bunele sale prietene chiar s-a oferit să fie mamă surogat.

„Oricât ne-am dori și ne-am dedica unui copil, cred că în viața lui trebuie să existe o mamă”

„Ne-am gândit foate serios să adoptăm un copil. O foarte bună prietenă a venit cu ideea de a fi o mamă surogat. Când ne-am așezat însă și am discutat serios am ajuns la aceeași concluzie: oricât ne-am dori și ne-am dedica unui copil, cred că în viața lui trebuie să existe o mamă. Punctul meu de vedere o să supere pe mulți, chiar dacă am cunoștințe de același sex care au adoptat copii și sunt niște părinți extraordinar. Mi-ar plăcea să fim și noi așa.

Dar noi doi am ajuns la concluzia că trebuie să ne focalizăm această dorință de a avea copii asupra nepoților noștri. Sora lui Miguel are doi copii și sunt ca și ai noștri. Nu vreau să ofensez pe nimeni, susțin că doi oameni de același sex să adopte, dar treaba trebuie privită dintr-un unghi adaptat la fiecare cuplu. Pentru noi am considerat că nu este potrivit să adoptăm un copil.”

Pentru sursa mai sus-menționată, Leonard Miron a povestit care este secretul relației lor, care durează deja de 22 de ani. Fostul jurnalist s-a mutat din România în urmă cu mai mulți ani, iar uneori i se face dor de țara în care a crescut.

„Sunt două opinii în legătură cu relațiile de lungă durată. Prima este că, după o perioadă, flăcările și atracția sexuală se topesc și dispar, devine obișnuință. Cealaltă opinie este că o relație de iubire adevărată poate să fie, după 22 de ani, la fel că în prima zi. Nu sunt de acord cu nicio variantă, cred că adevărul este la mijloc. O relație este exact ca un copac, pui sămânța și relația crește, devine din ce în ce mai puternică. Frunzele mai cad, dar mai crește și o ramură nouă. Secretul este să știi mereu să faci compromisuri, să înțelegi că, din când în când, trebuie să faci un pas în spate. Să-ți bazezi relația pe respect. Și ce am învățat de la Miguel că una din regulile importante este să fim de acord că nu suntem de acord.

„În septembrie am sărbătorit 22 de ani de relație și Miguel”

Apoi să încerci să nu ignori momentele alea care pare că n-au importanță dar nu este așa. Când sunt la muncă, 3, 4 săptămâni pe vapor, dorm și visez urât, și încerc să-l găsesc pe Miguel în pat. Am învățat să mă gândesc ce frumos ar fi să fie lângă mine, chiar să ne și certăm. Să conștientizezi, când lipsește omul de lângă tine, și să sărbătorești momentele când ești cu el. În septembrie am sărbătorit 22 de ani de relație și Miguel a avut ideea să recreem prima vacanță pe care mi-a făcut-o el când ne-am cunoscut. Am fost în Gran Canaria, într-un hotel de 3 stele, unde am mâncat ce luam de la supermarket. Am avut o săptămână senzațională de data asta, ne-am dus în același hotel, am mers la același supermarket ca acum 22 de ani.”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *