Lider de sindicat la ALRO și fost viceprimar al Slatinei, găsit mort la Predeal – Cum a fost găsit de colegii săi

Lider de sindicat la ALRO și fost viceprimar al Slatinei, găsit mort la Predeal – Cum a fost găsit de colegii săi

 

Liderul Sindicatului Liber ALRO Ioan Popa a murit. Sindicalistul se afla la Predeal, la o întâlnire alături de colegii din alte sindicate. Popa, care avea 70 ani, a fost găsit mort în camera de hotel.

Ioan Popa a fost și consilier local, consilier județean și viceprimar al Slatinei.

Liderul de sindicat Ioan Popa se afla la lucrările Federației Solidaritatea Metal, afiliată la Cartel ALFA, din care făcea parte și Sindicatul Liber ALRO.

Ioan Popa nu s-ar fi simțit foarte bine încă din cursul zilei de marți, 5 decembrie 2023, scrie Gorjonline.ro.

Miercuri, 6 decembrie 2023, Ioan Popa nu ar mai fi ieșit din cameră și nici nu ar fi răspuns la telefon, moment în care colegii au mers să vadă ce se întâmplă. Atunci au descoperit că a murit. 

A fost anunțat evenimentul la 112, însă nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.

Ioan Popa avea 70 ani și conducea Sindicatul Liber ALRO, unul dintre sindicatele reprezentative din combinatul de producere a aluminiului de la Slatina, de foarte mulți ani.

Ultima acțiune de amploare a sindicatului a fost în 2022, odată cu închiderea mai multor hale de electroliză din ALRO, ca urmare a creșterii foarte mari a prețului energiei electrice.

Sindicaliștii din ALRO s-au solidarizat și au cerut sprijin din partea statului astfel încât fabrica să poată să producă în continuare aluminiu și să nu fie obligată să-și închidă porțile.

Ioan Popa a făcut parte și din mai multe partide politice, ocupând inclusiv funcția de viceprimar al municipiului Slatina (din partea PD), pentru câteva luni, în anul 2006, atunci când la conducerea primăriei se afla Darius Vâlcov, ales pe listele Partidului Democrat, mai notează aceeași publicație locală.

La ultimele alegeri locale, în campania electorală Ioan Popa a susținut candidatul Partidului Național Liberal, însă a părăsit partidul la scurtă vreme după ce candidatul susținut a fost scos din cursă. Liderul de sindicat Ioan Popa a mai fost de asemenea consilier municipal în cadrul Consiliului Local Slatina, dar și consilier județean în cadrul CJ Olt.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *