„Limba soacrei”, aperitivul cel mai aromat – 2 rețete foarte ușoare din dovlecei și vinete

„Limba soacrei”, aperitivul cel mai aromat – 2 rețete foarte ușoare din dovlecei și vinete

 

„Limba soacrei” este un aperitiv foarte delicios, aromat și puțin picant. Poate fi pregătit atât din dovlecei, cât și din vinete.

 

„LIMBA SOACREI” DIN DOVLECEI

 

 

„Limba soacrei” din dovlecei – Ingrediente

 

2 dovlecei

3 ouă 

1 pahar făină de grâu 

125 g cremă de brânză (de preferat cremă Philadelphia)

3 căței de usturoi (sau și mai mult, după preferințe)

pătrunjel, mărar

2 roșii

sare

*piper, boia, opțional / mărar, pătrunjel, pentru ornat

 

„Limba soacrei” din dovlecei – Mod de preparare

 

Se spală și se taie bostăneii (dovleceii) în fâșii subțiri pe lungime în transversal, pentru a fi mai late.

Se presară sare peste fâșiile de dovlecei, după gust.

Se bat ouăle într-un vas și se cerne făina în alt vas.

Se dă dovlecelul feliat, fiecare fâșie, prin făină, apoi prin ou și se prăjește pe ambele părți.

Preparare umplutură: Se amestecă crema de brânză cu usturoiul pisat.

Se spală roșiile apoi le tăiem felii.

Se unge toată suprafață a fâșiilor de dovlecel cu crema de brânză, iar în capăt se pune o felie de roșie și o frunză de pătrunjel.

Se răsucește fâșia de dovlecel. Se rulează până la capăt și se prinde cu o scobitoare.

Când au fost preparate toate fâșiile răsucite de dovlecel, totul este numai bun de servit.

Dacă se dorește, se poate folosi și sos alb sau sos de roșii

 

Sursa

 

„LIMBA SOACREI” DIN VINETE

 

 

„Limba soacrei” din vinete – Ingrediente

 

2 vinete

3 căței usturoi

2 roșii

cremă de brânză sau 4 linguri maioneză, ce preferați

2 fire pătrunjel 

sare după gust

*opțional piper, boia

 

„Limba soacrei” din vinete – Mod de preparare

 

Tăiem vinetele în fâșii, le presărăm cu sare și le punem într-un vas pentru circa 15-20 minute, să iasă zeama amară din ele. Le spălam sub robinet. Apoi le ștergem cu prosopul de hârtie pe ambele părți.

Prăjim vinetele pe ambele părți într-o tigaie încinsă cu puțin ulei, dacă mai e nevoie se mai stropește cu câteva picături. 

Apoi le punem pe prosopul de hârtie pentru a absoarbe excesul de ulei.

Într-un bol amestecăm maioneza (o puteți înlocui cu o cremă de brânză) cu usturoiul pisat și puțină sare.

Roșiile le spălam și le feliem subțire.

Fiecare felie de vânătă o ungem cu maioneză (sau cremă de brânză), iar la capăt punem o felie sau două de roșii, și atent le rulăm. 

Le decorăm cu pătrunjel sau mărar.

Le punem la frigider pentru aproximativ o oră înainte de servire.

 

Sursa

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *