Lista nătărăilor – mai ceva  ca Aida

Rmag Breaking News

Ați văzut  depunerea  listei de candidați pentru alegerile europarlamentare? Operă de operă! Mai ceva ca Aida! Cu Corul robilor pe margini, cu bătrâni pensionari înrourați de lacrimi. Cu toate televiziunile  pregătite  pentru transmisii în direct, toate brodate cu  Breaking News.

Să se  poată afla în toată lumea. Să vadă toți  lista și chipul  celor care pleacă în  expedițiile de nababi în numele  României. Cu „regii”, în mijloc. Cu Mihai Tudose pe post de  bîrnă de sprijin  și cu  emoția  curgînd  șiroaie pe șanțurile adînci de pe obraz, cu  Rareș Bogdan, rujat la cadru și înfloritor, cu Firea în toată firea, sfioasă și păcălită, dar învingătoare, cu ceilalți, fericiți și mîndri că au rămas pe listă. Cu solii pe lîngă și cu cei mai importanți așezați în frunte, cu capetele  ridicate spre cer, cu ochii spre  viitor. În privirea lor mută se putea  citi „Schengen-Schengen” și ”euroi-euroi-euroi!”, ca un țipăt, ca o promisiune, ca o lozincă. Numai că nu strigau:

– Jurăm, Jurăm!

Fiecare așezat în coloană  pe un loc al său, după repetiții conduse de un  regizor, așezați după rang, după poziția pe listă, după ce-au dat (în timp) cu cei mai mici mai în spate, dar  să se vadă și ei printre cei măreți. Cu  aplauze, cu  admirație ca la o sărbătoare de  primăvară a hoților și a datornicilor.

Depunerea  listei  a  fost gîndită ca o lansare de document istoric rămas de la Mihai Viteazul, ca un proiect de Tratat modificat, ca o găină dusă la nuntă cu lăutari, ca o Declarație de independență, ca  un montaj măreț de minciună politică meșterită în lipsă de  treburi mai serioase și de program. De vorbit, au tot  vorbit pînă le-au scîrțîit maxilarele. De făcut, habar n-au. De scris, primesc de la alții. De depus, asta da.

Este muncă grea, este istorie, este angajament, este operă politică. Este  comunicare. Adică imagine. Imagine a imaginii lor de export, boită peste cea  de înjurați de popor. Cadru decupat în rama timpului din filmul lor de  succes. O făcătură îngrijită în neliniștea și nemulțumirea celorlalți.

Ce mai, o depunere  de listă, alt rahat festiv, operă politică de primă mînă a unor politicieni de mîna a paișpea!

The post Lista nătărăilor – mai ceva  ca Aida appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *