LIVETEXT | Armata israeliană anunță că a străpuns apărarea Hamas în nordul și sudul Gaza. „Risc grav de colaps umanitar” în Fâșie, avertizează șeful ONU

LIVETEXT | Armata israeliană anunță că a străpuns apărarea Hamas în nordul și sudul Gaza. „Risc grav de colaps umanitar” în Fâșie, avertizează șeful ONU

Orașul Khan Yunis din sudul Fâșiei a fost înconjurat, iar acolo se dau lupte grele, a anunțat miercuri armata israeliană, precizând că a spart apărarea Hamas atât în nordul, cât și în sudul enclavei. Premierul Benjamin Netanyahu a anunțat că locuința liderului Hamas din Gaza a fost încercuită de trupele israeliene. Yahya Sinwar se află „sub pământ”, iar „sarcina noastră este să ajungem la el și să îl ucidem”, a declarat un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare israeliene. Între timp, șeful ONU avertizează că războiul ar „putea să agraveze ameninţările existente la adresa păcii şi securităţii internaţionale”.

07:4707-12-2023

Șeful OMS spune că sistemul de sănătate din Gaza este „îngenuncheat”

Sistemul de sănătate din Fâșia Gaza este „îngenuncheat” și se apropie de un colaps total, afirmă directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un mesaj pre rețeaua X, citat de The Times of Israel.

Șeful OMS și-a exprimat, totodată, sprijinul pentru apelurile secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru încetarea focului.

„Sistemul de sănătate din Gaza este îngenuncheat și aproape de colaps total. Avem nevoie de pace pentru sănătate”, a subliniat șeful OMS în mesajul său.

I support Secretary-General @antonioguterres’ letter to the @UN Security Council, invoking Article 99 and appealing for a ceasefire. #Gaza’s health system is on its knees and near total collapse. We need peace for health. https://t.co/PsZuAANKYq

— Tedros Adhanom Ghebreyesus (@DrTedros) December 6, 2023
07:0407-12-2023

Încă doi soldați israelieni au murit în luptele din Fâșia Gaza

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat moartea a încă doi soldați în Fâșia Gaza, numărul militarilor uciși în timpul ofensivei terestre împotriva Hamas ajungând astfel la 86, relatează The Times of Israel.

Cei doi soldați uciși sunt sergentul-major Amit Bonzel și sergentul-major Alemnew Emanuel Feleke, ambii în vârstă de 22 de ani.

Alți trei rezerviști din unitatea de recunoaștere a Brigăzii de parașutiști au fost grav răniți în bătălia în care a fost ucis Bonzel, iar un alt soldat a fost rănit în timpul unei bătălii separate, de miercuri, în Gaza.

23:3806-12-2023

Coordonarea cu Rusia ajută la “eliminarea tensiunilor din Orientul Mijlociu”, afirmă prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman

Președintele rus Vladimir Putin a sosit în Arabia Saudită pentru discuții cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman (MbS) despre petrol, Fâșia Gaza și Ucraina.

MbS a lăudat coordonarea comună dintre Arabia Saudită și Rusia, coordonare “care ajută la eliminarea tensiunilor din Orientul Mijlociu”, relatează agenția saudită de știri de stat SPA, potrivit Sky News.

“Împărtășim multe interese și multe dosare la care lucrăm împreună în beneficiul Rusiei, al Regatului Arabiei Saudite, al Orientului Mijlociu și al lumii, de asemenea”, a declarat prințul moștenitor, citat de agenție.

Kremlinul anunțase anterior că, în afară de petrol, Putin va vorbi despre războiul dintre Israel și Hamas, situația din Siria și Yemen, precum și despre chestiuni precum asigurarea stabilității în Golf.

23:3106-12-2023

Semiluna Roșie Palestiniană și-a oprit operațiunile de ambulanță în nordul Fâșiei Gaza

Societatea Semilunii Roșiii Palestiniene (PRCS) și-a oprit operațiunile umanitare desfășurate cu ambulanțe în nordul Fâșiei Gaza, după ce lipsa de combustibil și închiderea spitalelor din zonă au făcut imposibilă evacuarea civililor, a anunțat miercuri organizația, într-un comunicat, potrivit CNN.

“Ieri seară, operațiunile de la centrul de ambulanță al PRCS din nordul guvernoratului Gaza au fost oprite”, a precizat PRCS.

“Epuizarea combustibilului pentru vehicule și închiderea spitalelor care funcționează în regiunea de nord au făcut imposibilă evacuarea răniților și a martirilor”, mai scrie în comunicat.

În zona nordică Jabalia, unde organizația unde primește zilnic cel puțin 250 de pacienți răniți, operațiunile PCRS sunt încă în derulare, pentru tratarea cazurilor minore și a celor moderate, a mai precizat Semiluna Roșie Palestiniană.

Într-un comunicat de miercuri, Ministerul palestinian al Sănătății, controlat de Hamas, a anunțat că cel puțin 80.000 de locuitori din nordul Fâșiei Gaza au rămas fără acoperirea serviciilor medicale.

23:2606-12-2023

Membrii partidului lui Gantz îl îndeamnă să părăsească guvernul pentru că premierul Netanyahu este în “campanie”

Unii membri ai facțiunii centriste “Albastru și Alb” din cadrul Partidului Unității Naționale a ministrului israelian Benny Gantz, membru al cabinetului de război, l-au îndemnat miercuri pe acesta să părăsească guvernul de urgență la care partidul a aderat după începerea războiului împotriva Hamas, relatează mai multe instituții media ebraice, potrivit The Times of Israel.

În timpul unei reuniuni de miercuri a facțiunii, deputații “Albastru și Alb” Michael Biton și Orit Farkash-Hacohen au făcut această cerere, argumentând că premierul Benjamin Netanyahu se află deja în mijlocul unei campanii politice.

Cu toate acestea, Ze’ev Elkin, membru al parlamentului israelian provenind din a doua facțiune a Partidului Unității Naționale, “Noua Speranță”, de dreapta, a declarat că ar fi o greșeală ca benny Gantz să plece din guvern.

Gantz a respins cererea, potrivit relatărilor, spunând: “Nu fac considerații politice, fac ceea ce este bine pentru Israel. Nu mă ridic și nu plec când nu este bine pentru stat și, oricum, când faci ceea ce este bine pentru Israel, națiunea te susține politic”.

20:4606-12-2023

Armata israeliană anunță că a spart apărarea Hamas în nordul și în sudul Fâșiei Gaza. “Sarcina noastră este să ajungem la Sinwar și să-l ucidem”

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a declarat miercuri că forțele armate au străpuns apărarea Hamas în orașele Shejaiya și Jabalia, din nordul Fâșiei Gaza, precum și în orașul Khan Younis, în partea de sud a Fâșiei, o evoluție anunțată anterior de armată, scrie The Times of Israel.

“În ultimele 48 de ore, în Jabalia, Shejaiya și Khan Younis, am străpuns liniile de apărare. Teroriștii ies din subteran și se luptă cu forțele noastre. Iar forțele noastre câștigă în lupta corp la corp. Ele au avantajul”, a spus el, în cadrul unei conferințe de presă.

Răspunzând la o întrebare referitoare la afirmațiile premierului Benjamin Netanyahu, care a spus că trupele IDF înconjoară locuința liderului Hamas, Yahya Sinwar, Hagari a răspuns: “Casa lui Sinwar este zona Khan Younis”. Reprezentantul armatei israelliene a indicat astfel că nu a fost încercuită nicio clădire specifică ce servește drept reședință pentru Sinwar.

“Sinwar nu se află la suprafață, ci sub pământ. Nu voi detalia unde anume și ce știm. Sarcina noastră este să ajungem la Sinwar și să-l ucidem”, a precizat Hagari.

22:0506-12-2023

Liderul Hamas Yahya Sinwar este “sub pământ”, afirmă armata israeliană

Liderul Hamas Yahya Sinwar se află “sub pământ” în Fâșia Gaza, în tuneluri, a afirmat miercuri armata israeliană, dar nu a precizat unde crede că se află acesta, relatează CNN.

Declarația purtătorului de cuvânt al Forțelor de Apărare Israeliene (IDF), Daniel Hagari, a venit la scurt timp după ce premierul Benjamin Netanyahu a declarat că armata israeliană a înconjurat casa lui Sinwar, în sudul Fâșiei Gaza.

“Casa lui Sinwar se află în zona Khan Younis”, a declarat contraamiralul Daniel Hagari în timpul unei conferințe de presă. “Acolo se află infrastructura și cartierul general al terorii. Sinwar nu se află la suprafață. El este sub pământ. Nu vreau să menționez unde și ce informații am obținut”, a precizat el.

“Sarcina noastră este să ajungem la Sinwar și să îl ucidem. Trebuie să facem acest lucru cât mai curând posibil”, a adăugat el.

Un consilier de rang înalt al lui Netanyahu a declarat miercuri pentru CNN că încercuirea casei lui Sinwar reprezintă o “victorie simbolică”.

“Va fi o victorie reală foarte curând”, a declarat Mark Regev. “Este doar o chestiune de timp până când îl vom prinde pe acest om”, a mai spus consilierul lui Netanyahu.

20:4006-12-2023

Șeful ONU avertizează că războiul din Gaza poate agrava ameninţările la adresa păcii şi securităţii globale

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat miercuri Consiliul de Securitate că războiul între Israel şi combatanţii palestinieni din Hamas în Fâşia Gaza ar “putea să agraveze ameninţările existente la adresa păcii şi securităţii internaţionale”, relatează agențiile Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Guterres a invocat Articolul 99 din Carta fondatoare a ONU, foarte rar folosit, care îi permite să “aducă în atenţia Consiliului de Securitate orice chestiune care, în opinia sa, poate ameninţa menţinerea păcii şi securităţii internaţionale”.

“Ne confruntăm cu un risc grav de colaps al sistemului umanitar. Situaţia se deteriorează rapid spre o catastrofă cu implicaţii potenţial ireversibile pentru palestinieni, în ansamblu, şi pentru pacea şi securitatea în regiune”, subliniază Guterres într-o scrisoare adresată celor 15 membri ai Consiliului.

“Nu există o protecţie eficientă a civililor în Gaza. Niciun loc nu este sigur în Fâşia Gaza”, a insistat el.

Secretarul general al ONU avertizează că este posibilă o “prăbuşire totală a ordinii publice în curând” în Fâşia Gaza, vizată de bombardamentele israeliene şi o ofensivă la sol a Israelului, insistând pentru o încetare a focului umanitară în această scrisoare fără precedent adresată Consiliului de Securitate.

“Cu bombardamentele constante ale forţelor armate israeliene şi în lipsa unui adăpost sau a minimului necesar pentru a supravieţui, mă aştept la o prăbuşire totală a ordinii publice în curând din cauza condiţiilor disperate, ceea ce ar face imposibil chiar şi un ajutor umanitar limitat”, avertizează Antonio Guterres, invocând pentru prima dată de la sosirea sa la conducerea Naţiunilor Unite, în 2017, Articolul 99 din Cartă.

“Situaţia s-ar putea agrava şi mai mult, inclusiv prin producerea de epidemii şi printr-o presiune tot mai mare pentru strămutări în masă în ţările vecine”, adaugă el.

În contextul în care ajutorul umanitar care tranzitează prin punctul de trecere Rafah între Egipt şi Fâşia Gaza este “insuficient”, “suntem pur şi simplu incapabili să ajungem la cei care au nevoie de ajutor în interiorul Fâşiei Gaza”, susţine Guterres. “Capacităţile Naţiunilor Unite şi ale partenerilor săi umanitari au fost decimate de penuria de aprovizionare, lipsa de combustibil, întreruperea comunicaţiilor şi creşterea insecurităţii”, a mai spus șeful ONU.

“Comunitatea internaţională are responsabilitatea de a-şi utiliza întreaga influenţă pentru a preveni o nouă escaladare şi a pune capăt acestei crize”, a pledat Antonio Guterres, făcând apel la membrii Consiliului de Securitate să “exercite presiuni pentru a evita o catastrofă umanitară”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *