LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 490 | 11 regiuni ucrainene, bombardate în ultima zi. Bilanțul victimelor în urma atacului asupra Kramatorsk, în creștere

Forțele ruse au atacat în ultima zi 11 regiuni ucrainene, vizând zone din estul și sudul Ucrainei, au anunțat miercuri oficialii ucraineni. În acest timp, în Kramatorsk, cel puţin 10 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite după ce două rachete ruseşti au lovit marți un restaurant din oraș, potrivit unui nou bilanț anunțat de Procuratura Generală ucraineană. Operațiunile de salvare sunt în desfășurare.

13:1528-06-2023

11 regiuni ucrainene, bombardate de ruși în ultima zi

În ultima zi, atacurile rusești au vizat 11 regiuni, ucigând cel puțin 10 civili, au informat administrațiile regionale ucrainene miercuri dimineață, potrivit Kyiv Independent.

Este vorba despre regiunile Donețk, Zaporojie, Herson, Poltava, Sumî, Cerkasi, Cernihiv, Dnipropetrovsk, Harkov, Mikolaiv și Luhansk.

07:4528-06-2023

Bilanțul victimelor în urma atacului la Kramatorsk a ajuns la 10

11:3028-06-2023

Două surori gemene de 14 ani, printre victimele atacului din Kramatorsk

Surorile gemene adolescente s-au numărat printre cei uciși într-un atac rusesc cu rachete în orașul Kramatorsk, din estul Ucrainei, marți, a confirmat consiliul local local, citat de CNN.

Iulia și Anna Aksenchenko, care aveau 14 ani, absolviseră clasa a VIII-a și ar fi sărbătorit cea de-a 15-a aniversare în septembrie, a anunțat miercuri Consiliul orășenesc Kramatorsk la Telegram.

Numărul morților în urma atacului a crescut la nouă, inclusiv trei copii, în timp ce salvatorii continuă să caute sub moloz, a anunțat miercuri serviciul de stat ucrainean de urgență.

11:1828-06-2023

Președintele Lituaniei, vizită-surprinză la Kiev

Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a sosit miercuri la Kiev pentru o vizită neanunțată, a anunțat Ambasada Lituaniei în Ucraina, citată de CNN.

Nauseda îl va vizita pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și va participa la un eveniment de comemorare a celei de-a 27-a aniversări de la adoptarea constituției ucrainene, a anunțat ambasada într-o postare pe Twitter.

10:2328-06-2023

Zelenski, după atacul asupra Kramatorsk: „Rusia merită înfrângerea şi un tribunal”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat atacul asupra Kramatorsk, în mesajul săua dresat națiunii, marți seară.

Zelenski a spus că „actul de teroare” dovedește lumii că Rusia merită „înfrângere și un tribunal” ca urmare a atacurilor în curs asupra Ucrainei.

Președintele a mulțumit, de asemenea, „tuturor celor din lume care au sprijinit Ucraina și au ajutat la „protejarea poporului său”.

„Rusia merită un singur lucru ca urmare a tot ceea ce a făcut: înfrângere și un tribunal. Procese corecte și legale împotriva tuturor ucigașilor și teroriștilor ruși”, a spus Zelenski.

09:4528-06-2023

Forțele aeriene ucrainene anunță că au doborât 6 drone iraniene peste noapte

Șase drone kamikaze Shahed-136 rusești de fabricație iraniană au fost doborâte deasupra spațiului aerian ucrainean miercuri noapte, au informat Forțele Aeriene ucrainene.

Potrivit raportului, dronele au atacat Ucraina din direcția de sud-est, dar nu au fost oferite informații suplimentare despre țintele lor.

09:1528-06-2023

8 morți, inclusiv trei copii, în urma atacului cu rachete la Kramatorsk

Opt persoane au murit, iar alte cel puțin 56 au fost rănite, într-o lovitură cu rachete ruse de marți asupra unui restaurant din Kramatorsk din regiunea Donețk, potrivit ultimelor informații publicate de Serviciile de urgență ale Ucrainei.

Printre persoanele decedate, se numără și trei copii. Salvatorii continuă să caute persoane despre care se crede că sunt încă prinse în dărâmături.

08:0428-06-2023

Forțele ruse, acuzate că răpesc copii din Zaporojie și îi duc în Republica Ciuvașă

Administrația din părțile ocupate de Rusia din regiunea Zaporojie a dus copii ucraineni în Rusia sub pretextul „vacanței”, în timp ce, de fapt, i-a răpit de la casele lor, a declarat la 26 iunie Centrul ucrainean pentru Rezistență Națională, citat de Kyiv Independent.

Aproximativ 300 de copii urmează să fie duși în Republica Chuvash, vestul Rusiei, din regiunea Zaporojie și este puțin probabil să fie returnați din cauza declarării legii marțiale în regiunile ocupate, care este în vigoare din toamna anului 2022.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a concluzionat în raportul său din aprilie că copiii ucraineni deportați cu forța au fost supuși la „numeroase și suprapuse încălcări” ale drepturilor lor.

08:0028-06-2023

Șase explozii au fost raportate în Melitopolul ocupat de ruși

O „serie de explozii” au avut loc în orașul Melitopol, ocupat de Rusia, potrivit lui Vladimir Rogov, colaborator al administrației de ocupație rusă din regiunea Zaporojie, citat de Kyiv Independent.

În jurul orei locale 1.00, Rogov a scris pe aplicația de mesagerie Telegram că au avut loc șase explozii, precizând că vor urma mai multe detalii.

Atacurile din orașul ocupat de Rusia au devenit mai frecvente în ultimele luni, în ceea ce face probabil parte din contraofensiva Ucrainei, aflată în prezent în desfășurare de-a lungul liniilor de front din sud și est.

07:2528-06-2023

Bilanțul victimelor atacului asupra centrului orașului Kramatorsk a crescut la 4 morți și 42 de răniți

Autoritățile ucrainene au actualizat marți seară bilanțul victimelor atacului asupra orașului Kramatorsk la patru morți, relatează Sky News.

Anterior s-a anunțat că unul dintre cei uciși este un adolescent, a cărui vârstă era în jur de 14-15 ani.

Alte 42 de persoane au fost rănite, conform celui mai recent bilanț, iar căutările continuă pentru a găsi alte potențiale victime sub dărâmături.

23:4727-06-2023

Armata ucraineană anunță înaintări de până la 1.400 de metri în diferite sectoare ale frontului

Forțele ucrainene au avansat cu până la 1.400 de metri în diferite sectoare ale frontului în ultima zi, în ciuda contraatacurilor rusești, a declarat marți Serhii Cherevatyi, purtătorul de cuvânt al Comandamentului de Est, potrivit The Kyiv Independent.

“Inamicul nu își încetează contraatacurile, dar nu obține niciun succes, deoarece noi știm totul despre inamicul nostru și lucrăm din timp pentru a-i distruge efectivele și echipamentele militare”, a declarat Cherevatyi, la televiziunea națională.

Rusia a mai pierdut un sistem de artilerie Gvozdika, trei vehicule blindate, un obuzier D-30, un tun antiaerian S-60, o dronă “Zala”, opt depozite de muniții și șapte vehicule de transport, a mai spus Cherevatyi.

Armata ucraineană continuă să angajeze forțele ruse în regiunile Zaporojie și Donețk în timpul contraofensivei sale în desfășurare. Președintele Volodimir Zelenski a declarat în noaptea de luni spre marți că trupele ucrainene “au făcut progrese în toate zonele”.

 Read More 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *