LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 492 | Atacuri cu drone și rachete asupra regiunilor sudice Zaporojie, Herson și Mikolaiv

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 492 | Atacuri cu drone și rachete asupra regiunilor sudice Zaporojie, Herson și Mikolaiv

Forțele ruse au atacat în noaptea de joi spre vineri regiuni din sudul Ucrainei. Asupra unor zone din Zaporojie, Herson și Mikolaiv au fost lansate drone și rachete balistice, au anunțat autoritățile locale. Trupele ucrainene din est au făcut progrese împotriva pozițiilor rusești din jurul Bahmut, potrivit unui anunț făcut, joi, de un purtător de cuvânt al armatei ucrainene. Tot pe 29 iunie, forțele ruse au atacat un centru de ajutorare din Herson, ucigând doi civili și rănind alți doi.

07:5130-06-2023

Trei comunități din regiunea Sumî, atacate în ultima zi. Au avut loc peste 70 de explozii

Forțele rusești au bombardat trei comunități din regiunea nord-estică Sumî pe 29 iunie, a anunțat Administrația militară pe Telegram, citată de The Kyiv Independent. În urma atacurilor, fost înregistrate cel puțin 74 de explozii.

Comunitățile Bilopillia, Myropillia și Krasnopillia au fost ținta loviturilor, potrivit administrației.

Atacuri cu mortiere, focuri de artilerie și mine au fost folosite împotriva celor trei comunități. Peste 22 de mine ar fi fost aruncate asupra comunității Bilopillia. În Myropillia, două case, o mașină și un garaj au fost avariate.Nu au fost înregistrate victime în aceste comunități.

07:4430-06-2023

Grupul Wagner continuă să recruteze militanți pentru războiul din Ucraina – BBC

Grupul condus de Evgheni Prigojin continuă să recruteze luptători din întreaga Rusie, la câteva zile după ce a organizat o revoltă împotriva conducerii apărării de la Moscova, relatează BBC, citat de Ukrainska Pravda.

Jurnaliștii britanici spun că au sunat de pe un număr de telefon rusesc la mai multe de centre de recrutare, declarând că se interesează în numele unui frate în legătură cu posibilitatea de a se alătura războiului din Ucraina ca parte a Wagner.

În regiunea Murmansk din nordul Rusiei, o femeie de la clubul sportiv Viking a confirmat că acesta recruta în continuare luptători pentru Ucraina.

Potrivit BBC lista de contacte a grupului Wagner cuprinde în principal cluburi de luptă, inclusiv școli de arte marțiale și cluburi de box.

Mai multe persoane care au răspuns apelului telefonic au subliniat că noii recruți semnează contracte cu Wagner, și nu cu Ministerul rus al Apărării.

„Ministerul Apărării nu are absolut nimic de-a face cu asta. Nimic nu s-a oprit, continuăm să recrutăm oameni”, a precizat clubul sportiv Sparta din Volgograd, în sudul Rusiei.

„Noi lucrăm. Dacă s-ar fi schimbat ceva, ne-ar fi spus. Dar nimic de genul ăsta”, a declarat și o femeie recrutor din Krasnodar, zonă din sud-vestul Rusiei.

07:0630-06-2023

Atacuri cu drone și rachete asupra regiunilor din sudul Ucrainei

În noaptea de 30 iunie, forțele ruse au atacat regiunile sudice Zaporojie, Herson și Mikolaiv, cu drone și rachete, anunță Forțele Aeriene ale Kievului, citate de Ukrainska Pravda.

La ora locală 1.16 (aceeași oră în România – n.r.), Forțele Armate au îndemnat locuitorii din Zaporojie să rămână în adăposturi din cauza atacului cu dorne Shahed de fabricație iraniană. Asupra aceleiași regiuni a fost raportat și un atac cu rachete balistice.

Anterior, piloții au avertizat că în regiunea Dnipropetrovsk există o amenințare de utilizare a unor drone.

Ulterior, forțele aeriene au raportat că rușii atacă regiunile Herson și Mikolaiv cu drone. Șeful administrației regionale de stat din Mikolaiv, Vitali Kim, a precizat că apărarea aeriană a doborât o țintă rusească deasupra regiunii, iar fragmente au căzut pe acoperișul unei clădiri rezidențiale provocând un incendiu care a fost stins fără să fie înregistrate victime.

22:4329-06-2023

Presă: Generalul rus Serghei Surovikin, interogat de procurorii militari despre legăturile cu Prigojin

Generalul rus Serghei Surovikin a fost interogat de procurorii militari în legătură cu legăturile sale cu fondatorul Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a relatat Bloomberg, joi, 29 iunie, citând o sursă anonimă familiarizată cu acest subiect, potrivit The Kyiv Independent.

Potrivit publicației, Surovikin a fost interogat timp de mai multe zile și este ținut într-un loc, dar nu în închisoare.

Mai puțin de o oră mai târziu, grupul de investigație independent rus IStories a scris, de asemenea, că Surovikin a fost interogat de autorități, dar a susținut că a fost eliberat ulterior.

Sursele lui IStories din cadrul serviciilor de securitate și al armatei nu au confirmat arestarea lui Surovikin și au declarat că acesta nu a fost reținut în închisoarea Lefortovo, în ciuda afirmațiilor anterioare de pe rețelele de socializare.

Bloggerul militar rus Vladimir Romanov a răspândit pentru prima dată zvonurile privind arestarea lui Surovikin pe 25 iunie, susținând că acesta se afla în arest preventiv în închisoarea Lefortovo din Moscova.

The Moscow Times și Financial Times au relatat anterior că fostul general de rang înalt din Ucraina a fost reținut de autoritățile ruse pentru presupusul său sprijin pentru rebeliunea Grupului Wagner.

Pe 28 iunie, The New York Times a scris că Surovikin știa dinainte de rebeliunea lui Prigojin. Ulterior, CNN a relatat că este posibil ca și alte personalități din cadrul cadrelor militare și de informații rusești să fi fost la curent cu viitoarea revoltă și să fi ales să nu intervină.

22:3829-06-2023

Consflictul dintre FSB și Ministerul rus al Apărării este într-o fază activă

Conflictul dintre Serviciul Federal de Securitate (FSB) și Ministerul rus al Apărării intră într-o fază activă după rebeliunea Grupului Wagner, a declarat reprezentantul Direcției Principale de Informații (HUR), Andrii Cherniak, pentru RBC Ucraina, joi, potrivit The Kyiv Independent.

„Potrivit estimărilor noastre, există deja un război deschis între așa-numitele «turnuri» ale Kremlinului, care va duce la lichidarea fizică a liderilor facțiunilor concurente”, a declarat Cherniak.

Potrivit reprezentantului HUR, rebeliunea de scurtă durată a lui Evgheni Prigojin a dezvăluit slăbiciunea dictatorului rus Vladimir Putin, determinând elitele rusești să lupte între ele pentru putere.

Așa-numitele „scurgeri de informații de la Pentagon” din aprilie au sugerat lupte interne între FSB și Ministerul Apărării cu privire la gestionarea războiului împotriva Ucrainei.

Prigojin a lansat o rebeliune armată împotriva guvernului rus la 23 iunie. Mercenarii săi au ocupat orașul Rostov și au mărșăluit până la o distanță de 200 de kilometri de Moscova, pentru ca mai puțin de 24 de ore mai târziu, pe 24 iunie, să pună capăt brusc insurecției.

În urma unei înțelegeri nedivulgate între șeful Wagner și Kremlin, lui Prigojin și contractorilor săi li s-a permis, se pare, să plece în Belarus. Șeful HUR, Kyrylo Budanov, a declarat că luptătorii Wagner nu vor mai lua parte la ostilitățile din Ucraina.

21:4529-06-2023

Armata ucraineană: Forțele ucrainene fac progrese în jurul Bahmutului

Un purtător de cuvânt al armatei ucrainene a declarat că forțele din est au făcut progrese împotriva pozițiilor rusești din jurul Bahmut, în timp ce un blogger militar rus a recunoscut că se dau lupte grele în zonă, potrivit CNN.

Serghei Cherevatyi a declarat joi pentru CNN că unitățile ucrainene au avansat cu mai mult de un kilometru spre satul Klishchiivka și cu aproximativ 1,5 kilometri (mai puțin de o milă) spre satul Kurdiumivka, pe flancul sudic al Bahmut. „Înaintăm în fiecare zi”, a declarat Cherevatyi.

De asemenea, el a afirmat că rușii deplasează unități suplimentare spre Bahmut, inclusiv o unitate aeropurtată dintr-un sector aflat mai la nord. „Acest lucru dovedește că sunt dispuși să țină Bahmut cu orice preț. Inamicul desfășoară, de asemenea, sisteme suplimentare de rachete antitanc”.

Un comandant din zonă, Denis Iaroslavski, a afirmat că trupele ucrainene „au luat practic Klishchiivka sub control total, este un punct strategic de unde vor porni acțiunile ofensive spre sudul Bahmut”.

El a precizat că au existat, de asemenea, câștiguri în nordul orașului. „Începând de astăzi, putem spune că inamicul se retrage de pe străzile din nordul orașului Bahmut.”

21:3729-06-2023

Consilier al lui Zelenski: Ucraina dorește o invitație de aderare la NATO la summitul de la Vilnius

Un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru Reuters că Ucraina dorește să primească o invitație pentru a începe procesul de aderare la NATO la summitul alianței militare de luna viitoare și că Zelenskii nu va participa dacă liderii nu dau dovadă de „curaj”.

Consilierul diplomatic șef Igor Zhovkva a declarat că Kievul dorește ca la summitul NATO, care va avea loc la Vilnius în perioada 11-12 iulie, să ofere un răspuns la cererea de aderare la NATO pe care Ucraina a depus-o la 30 septembrie anul trecut.

„Această cerere se află acum pe mesele liderilor aliaților din NATO. Summitul de la Vilnius ar fi un început foarte bun pentru a răspunde la această cerere. Și prin răspuns, ne referim la invitația de aderare, care este doar prima etapă”, a spus el.

Kievul a declarat că înțelege că Ucraina nu poate adera la NATO până când războiul cu Rusia nu se va încheia. „Ceea ce ce cerem este să începem procedura”, a spus el.

21:3229-06-2023

UE va ajuta la reconstrucția orașelor ucrainene în timpul și după terminarea războiului

UE va ajuta Ucraina la reconstrucția orașelor sale în timpul și după război, a relatat Ukrinform citând-o pe comisarul european Elisa Ferreira pe 29 iunie, potrivit The Kyiv Independent.

„Am un mesaj pentru voi, pentru toate orașele ucrainene care au suferit în ultimul an: UE va sprijini reconstrucția orașelor ucrainene și vom continua să îi sprijinim pe ucraineni până când veți câștiga acest război”, a declarat comisarul pentru coeziune și reforme, potrivit agenției de presă.

„Ne vom folosi toată experiența noastră în transformarea orașelor, în conformitate cu politica de coeziune a UE”.

Comisarul a adăugat că, în timp ce UE va coordona sprijinul partenerilor europeni, nevoile și prioritățile ucrainene vor ghida calea reconstrucției, scrie Ukrinform.

Ferreira a precizat că Ucraina participă deja la cinci programe transfrontaliere care se ridică la peste 66 de milioane de euro (72 de milioane de dolari).

Comisia Europeană a debursat 72 de milioane de dolari pentru reconstrucția școlilor afectate de războiul din Rusia la 23 decembrie 2022.

Pe 20 aprilie 2023, prim-ministrul Denys Șmîhal a informat că până la 60 de țări s-au angajat să ajute la reconstrucția orașelor, localităților și satelor ucrainene. Peste 300 de localități au semnat deja aproximativ 1.500 de acorduri individuale cu diverse părți privind reconstrucția, a declarat Șmîhal.

Pagubele totale din Ucraina cauzate de războiul din Rusia au ajuns la aproape 143,8 miliarde de dolari, potrivit Școlii de Economie din Kiev.

21:0529-06-2023

Greta Thunberg, întâlnire cu Zelenski în Ucraina

Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg a sosit, joi, 29 iunie, în Ucraina, la Kiev, pentru a discuta cu președintele Volodomir Zelenski despre consecințele ecologice ale distrugerii barajului de la Kahovka, a transmis Biroul președintelui ucrainean, citat de kyivindependent.com.

Zelenski a găzduit o reuniune a Grupului de lucru internațional privind consecințele ecologice ale războiului, din care au făcut parte fostul Thunberg, ministru suedez de externe Margot Wallström, vicepreședintele Parlamentului European Heidi Gautala și fostul președinte irlandez Mary Robinson.

Foto: Profimedia

“Este important să se propună un set de măsuri concrete pentru a-i ajuta pe ucrainenii din localitățile ocupate temporar. Aceștia sunt oamenii noștri, care ar trebui să primească sprijinul necesar într-un moment atât de dificil”, a declarat Zelenski, cu referire la distrugerea barajului Kahovka, care a provocat inundații pe scară largă în regiunea Herson.

El a subliniat că Rusia ar trebui să poarte întreaga responsabilitate pentru crima de ecocid din Ucraina.

Thunberg a mulțumit pentru invitație și a declarat că va implica reprezentanți ai organizațiilor de mediu în sarcinile Grupului de lucru din Ucraina, pentru a atrage atenția asupra consecințelor războiului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *