LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 758 | Atac cu rachete lansat de ruși în mai multe regiuni ucrainene

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 758 | Atac cu rachete lansat de ruși în mai multe regiuni ucrainene

Forțele ruse au lansat vineri dimineață un atac masiv cu rachete de croazieră, care a declanșat o alertă de raid aerian în Kiev și în majoritatea regiunilor ucrainene. Explozii au fost raportate în regiunile Harkov, Zaporojie, Hmelnițki și orașele Krivoi Rog și Kirovohrad, unde autoritățile ucrainene au anunțat că sunt întreruperi de curent din cauză că infrastructura energetică a fost ținta atacului. Deocamdată, nu au fost anunțate victime.

07:2522-03-2024

Atac cu rachete lansat de ruși în mai multe regiuni ucrainene

Forțele ruse au lansat vineri dimineață un atac masiv cu rachete care a vizat regiunile Harkov, Zaporojie, Hmelnițki și orașele Krivoi Rog și Kirovohrad, au anunțat autoritățile ucrainene.

În Harkov, aproximativ 15 explozii au fost auzite, a declarat primarul Ihor Terekhov, iar loviturile cu rachete rusești au vizat infrastructura energetică a orașului, provocând întreruperi parțiale de curent.

În Zaporojie, Ivan Fedorov, șeful administrației militare, a raportat că rușii au lansat 12 atacuri cu rachete care au avariat zeci de case civile.

22:5221-03-2024

Șeful armatei ucrainene: Forțele de apărare au reușit să stabilizeze situația pe frontul de est

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski a anunțat, joi, într-o convorbire cu șeful Statului Major Comun al Forțelor Armate ale Republicii Franceze, generalul de armată Thierry Burkar că situația pe frontul de est a fost stabilizată.

„Vă informez despre situația de pe câmpul de luptă, în special despre faptul că în momentul de față Forțele de Apărare ale Ucrainei au reușit să stabilizeze situația din estul Ucrainei”, a transmis Oleksandr Sîrski.

În timpul discuției, șeful armatei ucrainene a mulțumit guvernului și poporului francez „pentru sprijinul constant și consecvent acordat Ucrainei”.

De asemenea, Oleksandr Sîrski și-a exprimat recunoștința pentru asistența acordată pentru pregătirea militarilor ucraineni pe teritoriul Franței

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *