LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 773 | Atac rusesc cu rachete și drone în timpul nopții, la Harkiv. Bilanțul victimelor

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 773 | Atac rusesc cu rachete și drone în timpul nopții, la Harkiv. Bilanțul victimelor

În noaptea de 5 spre 6 aprilie, forțele ruse au atacat orașul Harkov, nord-estul Ucrainei, al doilea oraș ca mărime din țară, transmit publicațiile Ukrainska Pravda și Obozrevatel. Primul bilanț al victimelor: cel puțin 6 morți și 10 răniți.

07:3406-04-2024

6 morți și 10 răniți, la Harkov

„Acest atac asupra locuitorilor pașnici din Harkov dovedește încă o dată că Rusia este un stat terorist”, a declarat Ihor Terehov, citat de Ukrainska Pravda.

Șase oameni au murit, după atacul nocturn lansat de forțele rusești la Harkov. Alți 10 sunt răniți.

06:3106-04-2024

Atac cu rachete și drone la Harkov, anunță ucrainenii

Potrivit autorităților ucrainene, regiunea Harkov a fost lovită de rachete balistice lansate și drone Shahed din regiunea Belgorod. Au fost lovite un bloc, alte șase clădiri înalte, o benzinărie și un magazin.

Doi civili au fost uciși în cartierul Șevcenkiv din Harkov, ca urmare a atacului și cel puțin 8 oameni au fost răniți

„Printre răniți se numără două femei de 25 și de 52 de ani, 6 bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 76 de ani”, a transmis poliția din regiunea Harkov.

06:2006-04-2024

„Apărarea aeriană acționează în regiunea Kiev”

O alertă de atac cu rachete a fost emisă și în regiunea Kiev: „Atac cu rachete. Vă rugăm să stați în adăposturi. Apărare aeriană acționează în regiune. Nu faceți fotografii și videoclipuri cu munca forțelor de apărare, doborârea țintelor aeriene și căderea acestora”, a transmis Administrația Militară Kiev, preluată de Ukrainska Pravda.

Potrivit presei ucrainene, au fost înregistrare explozii și la Hmenițki, și la Zaporojie.

06:1106-04-2024

4 morți și 20 de răniți, la Zaporojie

Ucrainenii au revizuit bilnțul atacului de vineri, de la Zaporojie, sud-estul țării. 4 oameni au murit, iar alți 20 au fost răniți, dintre care unii sunt în stare gravă, după loviturile care au vizat centrul orașului.

Au fost avariate 20 de clădiri private și 9 blocuri de locuinte, 1 instituție de învățământ și 4 unități comerciale.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *