LIVETEXT Război Israel-Hamas: „O mișcare semnificativă a civililor palestinieni spre sudul” Fâșiei Gaza, anunță Israelul care acuză Hamas că împiedică evacuarea

LIVETEXT Război Israel-Hamas: „O mișcare semnificativă a civililor palestinieni spre sudul” Fâșiei Gaza, anunță Israelul care acuză Hamas că împiedică evacuarea

Israelul a cerut vineri civililor din nordul Fâșiei Gaza să evacueze zona în 24 de ore, adică până sâmbătă dimineață. Forțele de Apărare israeliene au transmis sâmbătă că au observat „o mișcare semnificativă a civililor palestinieni spre sud”, acuzând în același timp Hamas că încearcă să împiedice evacuările. ONU estimează că peste 400.000 de oameni au plecat din zonă, dintre care zeci de mii după ordinul de evacuare anunțat de Israel în contextul așteptatei ofensive terestre. Tot sâmbătă, Israelul a confirmat că 120 de oameni sunt ținuți captivi de Hamas.

08:1914-10-2023

Hamas laudă poziția lui Vladimir Putin în privința conflictului

Gruparea Hamas a transmis sâmbătă o declarație prin care a salutat „eforturile neobosite ale Rusiei” menite să oprească „agresiunea” Israelului împotriva Fâșiei Gaza, relatează CNN.

„Apreciem poziția președintelui rus Vladimir Putin în ceea ce privește agresiunea sionistă în curs de desfășurare împotriva poporului nostru și respingerea asediului din Gaza, tăierea ajutoarelor și luarea în vizor a civililor în siguranță de acolo”, se precizează în declarație.

Vladimir Putin a declarat miercuri că ambele părți implicate în conflict ar trebui să „minimizeze sau să reducă la zero” numărul victimelor civile, iar vineri, Ministerul rus de Externe a făcut apeluri similare la calm. De asemenea, trimisul rus la ONU a distribuit vineri o rezoluție care solicită încetarea focului.

08:0814-10-2023

Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza: 256 de oameni au murit în ultimele 24 de ore

Din cei cel puțin 1.900 de oameni care au murit în Fâșia Gaza de la începutul războiului, 256 de locuitori au fost uciși în cursul zilei de vineri, 13 octombrie, a transmis sâmbătă Ministerul Sănătății din Gaza, citat de publicația Haaretz.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, 1.788 de persoane au fost rănite în Gaza, a mai precizat ministerul.

Printre victime se numără 20 de copii.

08:0514-10-2023

Șeful diplomației europene: Apelul Israelului de a evacua nordul Gaza într-o singură zi este „absolut imposibil”

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a afirmat că planul Israelului de a evacua peste un milion de persoane din nordul Fâșiei Gaza într-o singură zi este „absolut imposibil de pus în aplicare”, relatează The Times of Israel.

„Spun că, reprezentând poziția oficială a Uniunii Europene (…) planul de evacuare este cu totul, cu totul imposibil de pus în aplicare”, a declarat Borrell într-o conferință de presă la Beijing, în ultima zi a unei vizite diplomatice în China.

„Să-ți imaginezi că ai putea muta un milion de oameni în 24 de ore într-o situație precum cea din Gaza nu poate fi decât o criză umanitară”, a adăugat șeful diplomației europene.

Israelul a avertizat locuitorii din nordul Fâșiei Gaza să plece înainte de o așteptată ofensivă terestră împotriva Hamas, ca represalii la atacul lansat pe 7 octombrie asupra teritoriului israelian.

07:5614-10-2023

Trupuri ale israelienilor dispăruți au fost „recuperate din Gaza” – presa din Israel

Cadavre ale unora dintre israelienii capturați de Hamas în timpul atacului din urmă cu o săptămână au fost recuperate vineri de armata israeliană în timpul unui raid terestru în Gaza, relatează ziarele israeliene Haaretz și Jerusalem Post, citate de BBC.

Cele două publicații notează că Forțele de Apărare ale Israelului au găsit un număr nespecificat de cadavre, pe care le-au adus înapoi pe teritoriul israelian, și au găsit, de asemenea, unele obiecte aparținând persoanelor dispărute.

Unități de infanterie și blindate au luat parte la raidul în timpul căruia a fost „eliminată” o celulă Hamas care a tras rachete antitanc asupra teritoriului israelian, precizează Jerusalem Post.

07:4014-10-2023

Armata israeliană: „Încercăm să nu lovim civilii”

Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), locotenent-colonelul Jonathan Conricus, a afirmat, într-o conferință de presă, că „civilii palestinieni din Gaza nu sunt dușmanii noștri și nu îi vizăm ca atare”, relatează BBC.

„Încercăm să facem ceea ce trebuie, încercăm să evacuăm civilii pentru a minimiza riscul pentru ei. Este extrem de trist și regretabil că atât de multe instituții media se concentrează pe acțiunile noastre în loc să pună responsabilitatea pe seama entității care guvernează Fâșia Gaza, și anume Hamas”, a declarat Conricus.

„Toate acestea sunt opera Hamas – noi răspundem la situație. Încercăm să nu lovim civili sau infrastructura lor”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IDF.

Potrivit autorităților palestiniene, aproape 2.000 de persoane au fost ucise în urma tacurilor Israelului în Fâșia Gaza, lansate ca răspuns la atacul-supriză al Hamas din 7 octombrie.

07:3014-10-2023

Armata israeliană acuză Hamas că încearcă să împiedice evacuarea locuitorilor din Gaza

Locotenent-colonelul Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului, a declarat, într-o conferință de presă, că armata israeliană „și-a anunțat intențiile în avans (…) pentru că vrem ca civilii să nu fie afectați de război”, acuzând Hamas că încearcă să împiedice evacuarea oamenilor, relatează BBC și The Guardian.

„Ei nu sunt inamicul nostru, nu încercăm să ucidem sau să rănim civili, luptăm împotriva Hamas”, a spus Conricus.

Oficialul militar israelian a mai afirmat că armata a văzut oameni care au ascultat avertismentele și au plecat dintr-o zonă periculoasă, dar, în același timp, este „extrem de trist și îngrijorător” că Hamas încearcă să împiedice civilii palestinieni să evacueze zona.

A existat „o mișcare semnificativă a civililor palestinieni spre sud”, a mai spus Conricus, acuzând Hamas că le spune cetățenilor că folosește „civilii ca scuturi umane”.

07:2514-10-2023

Hamas deține peste 120 de ostatici, spune armata israeliană

Forțele de Apărare israeliene (IDF) tocmai au oferit noi date despre situația ostaticilor ținuți de Hamas în Fâșia Gaza, precizând că estimează că este vorba despre 120 de persoane, relatează BBC.

„La această oră, Forțele de Apărare Israeliene au confirmat că peste 120 de civili sunt ținuți prizonieri în Gaza de către organizația teroristă Hamas”, a precizat IDF într-un mesaj publicat sâmbătă dimineață pe rețeaua X, fostul Twitter.

UPDATE: As of this time, the IDF has confirmed that over 120 civilians are being held captive in Gaza by the Hamas terrorist organization. pic.twitter.com/AT75iC8TmY

— Israel Defense Forces (@IDF) October 14, 2023
07:2114-10-2023

ONU estimează că zeci de mii de persoane au plecat din nordul Fâșiei Gaza

Biroul umanitar al ONU, OCHA, estimează că zeci de mii de persoane din Gaza au fost evacuate spre sud în urma avertismentului de evacuare lansat de Israel. Înainte de ordinul de evacuare, peste 400.000 de palestinieni au fost strămutați în interiorul țării, a precizat OCHA, relatează The Guardian și The Times of Israel.

Forțele de Apărare ale Israelului au notificat ONU vineri că întreaga populație palestiniană din nordul Fâșiei Gaza, aproximativ 1,1 milioane de persoane, ar trebui să se plece în sud în termen de 24 de ore, în contextul în care este așteptată o invazie terestră.

Hamas a îndemnat oamenii să rămână pe loc și să nu respecte ordinul militar israelian de evacuare a locuințelor.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat că ordinul este „extrem de periculos și, în unele cazuri, pur și simplu imposibil”.

00:0114-10-2023

Amnesty International: Ordinul de evacuare a civililor din Gaza dat de Israel “trebuie anulat imediat”

Amnesty International, un grup de supraveghere a respectării drepturilor omului, a afirmat vineri că avertismentul Israelului către civilii din Gaza, de a-și părăsi locuințele și de a pleca spre sud, “nu poate fi considerat un avertisment eficient” și a cerut ca ordinul să fie “anulat imediat”, relatează CNN.

Ordinul “poate echivala cu o strămutare forțată a populației civile, o încălcare a dreptului umanitar internațional”, a transmis Amnesty International, într-un comunicat de presă.

Vineri, Forțele de Apărare ale Israelului au cerut tuturor civililor din orașul Gaza să se evacueze “spre sud”. Anterior, Națiunile Unite (ONU) au anunțat că armata israeliană a transmis joi, cu puțin înainte de miezul nopții, ora locală, că “întreaga populație din Gaza de la nord de Wadi Gaza ar trebui să se mute în sudul Gaza în următoarele 24 de ore”.

Amnesty International a calificat ultimatumul de 24 de ore drept o “cerere imposibilă” și a adăugat că “indiferent de intervalul de timp, Israelul nu poate trata nordul Gaza ca pe o zonă de foc deschis pe baza faptului că a emis acest ordin”.

“Forțele lor au obligația de a lua toate măsurile de precauție posibile pentru a reduce la minimum răul provocat civililor, oriunde s-ar afla în Gaza”, a mai transmis organizația internațională, în comunicat.

23:5513-10-2023

Invazia terestră a Israelului în Fâșia Gaza este “iminentă”

Invazia terestră a forțelor armate ale Israelului în Fâșia Gaza este “iminentă”, au declarat vineri doi oficiali israelieni, confirmând astfel că mult așteptata operațiune va avea loc în următoarele ore sau zile, scrie Politico.

Oficialii israelieni, care au vorbit sub rezerva anonimatului despre planurile militare sensibile, au declarat că ordinul de evacuare anunțat de Israel la începutul zilei de vineri a fost emis pentru a salva cât mai multe vieți palestiniene înainte de operațiunea terestră. Perioada scurtă oferită pentru această evacuare a fost necesară pentru ca Hamas să nu aibă prea mult timp să se pregătească, au precizat oficialii citați.

Mai multe informații: Invazia terestră în Fâșia Gaza este “iminentă”, spun oficialii israelieni

23:2213-10-2023

Bilanțul victimelor din Gaza a crescut la 1.900 de morți, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății

Cel puțin 1.900 de persoane au fost ucise în urma atacurilor israeliene în Fâșia Gaza desfășurate după asaltul de sâmbăta trecută al militanților Hamas asupra Israelului, a anunțat vineri seară Ministerul palestinian al Sănătății, potrivit CNN.

Printre oamenii uciși se numără și 614 copii și 370 de femei, au precizat oficialii palestinieni. Alte 7.696 de persoane au fost rănite până acum în Gaza, potrivit ministerului.

23:1013-10-2023

Șeful ONU: Chiar și războaiele au reguli

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat vineri că situația din Fâșia Gaza “a atins un nou minim periculos”, după ce Israelul a avertizat 1,1 milioane de locuitori din nordul enclavei să fugă spre sud, în urma mai multor zile de bombardamente aeriene aproape constante asupra teritoriului asediat, relatează CNN.

“Chiar și războaiele au reguli”, a insistat Guterres. “Dreptul umanitar internațional și legislația privind drepturile omului trebuie să fie respectate și susținute; civilii trebuie să fie protejați și nu trebuie niciodată folosiți ca scuturi”, a mai subliniat șeful ONU.

Mai multe informații: “Chiar și războaiele au reguli”, afirmă șeful ONU, potrivit căruia morgile din Fâșia Gaza sunt pline

22:5113-10-2023

Forțele israeliene prelungesc termenul pentru evacuarea spitalului Al Awda din Gaza

Forțele de apărare israeliene au anunțat vineri seară că Spitalul Al Awda mai are timp până la ora locală 6 dimineața să evacueze personalul și pacienții, potrivit organizației Medici fără Frontiere, relatează Sky News.

“Evacuarea pacienților rămâne complicată”, a precizat organizația umanitară.

Anterior, Israelul dăduse un ultimatum de două ore pentru evacuarea spitalului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *