Localnicii din Ceatalchioi nu au semnal la telefon și nu primesc mesajele RO-Alert: “Degeaba avem adăposturile”

Localnicii din Ceatalchioi nu au semnal la telefon și nu primesc mesajele RO-Alert: “Degeaba avem adăposturile”

“Degeaba avem adăposturile”Primarul comunei Ceatalchioi, Tudor Cernega, a declarat că nici autoritatea locală nu primeşte mesaje RO-ALERT cu privire la pericolul căderii unor drone, pe fondul atacurilor ruseşti asupra porturilor ucrainene, din cauza lipsei semnalului GSM.„Degeaba avem adăposturile. Oamenii nu au cum să meargă la ele doar când aud dronele. Sistemul de alarmare e deficitar, aproape zero. Degeaba l-am făcut că nu putem să-i anunţăm. Chiar dacă aş pune sistem de alarmare pe maşină, să merg să sun cu goarna, cu sirena, cu clopotul, nici noi habar nu avem când vin dronele. De mai bine de doi ani e problema asta”, a afirmat primarul comunei Ceatalchioi.

Acesta a precizat că a făcut numeroase demersuri la autorităţile judeţene pentru a rezolva problema, însă nu s-au găsit soluţii.Cele două adăposturi construite de militari în satul Plauru pentru protecţia populaţiei sunt folosite în special de persoanele în vârstă. 

„Unele persoane mai în vârstă care conştientizează pericolul merg în acele adăposturi. Altele mai iau în derâdere, dar acum, cu descoperirea resturilor unei noi drone, lucrurile sunt privite tot mai serios. Dacă la început credeam că au o precizie şi lovesc doar portul Ismail, iată că e a patra care e deja în imediata apropiere a localităţii”, a conchis edilul din Ceatalchioi.

Reamintim că un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, a fost descoperit, joi dimineaţa, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al braţului Chilia al Dunării, la aproximativ 3 kilometri vest de localitatea Plauru, potrivit Ministerului Apărării Naţionale.

MApN a luat măsuri de securizare a zonei şi a notificat structurile competente pentru ridicarea probelor şi desfăşurarea investigaţiilor, conform procedurilor. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *