Locomotiva unui tren de călători a luat foc în Dâmbovița. Mesajul CFR

Locomotiva unui tren de călători a luat foc în Dâmbovița. Mesajul CFR

Incendiul s-a produs, miercuri, între stațiile Fusea și Titu din județul Dâmbovița, la locomotiva trenului R 9024 al SNTFC CFR Călători care circula pe ruta Pitești – București Basarab, informează Club Feroviar.

La momentul soririi echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la compartimentul motor al locomotivei.

„Mecanicul trenului a acționat conform procedurilor aferente unor asemenea situații, a avizat serviciul 112 și a intervenit cu mijloacele din dotare până la sosirea echipei de intervenție care s-a deplasat la fața locului pentru limitarea efectelor degajării de fum. Siguranța și securitatea pasagerilor și a personalului propriu nu au fost puse în pericol”, a transmis CFR Călători.

Focul a fost stins de pompieri, fără a fi nevoie ca cei zece pasageri aflaţi în vagoane să fie evacuaţi. 

Trenul a staționat până la reluarea circulației în condiții de siguranță, cu o locomotivă de ajutor, garnitura înregistrând două ore de întârziere.

Potrivit CFR Clătători, care le-a cerut scuze călătorilor „pentru neplăcerile întâmpinate”, cauzele care au generat degajarea de fum „vor fi stabilite de o comisie de cercetare constituită în acest scop ”.

La faţa locului au acţionat Detaşamentul Titu din cadrul ISU Dâmboviţa, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, fiind trimisă şi o ambulanţă de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Dâmboviţa.

FOTO: ISU Dâmbovița

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *