Locuitorii din Plauru sunt gata să se mute, dacă situația de la granița cu Ucraina se va agrava

Locuitorii din Plauru sunt gata să se mute, dacă situația de la granița cu Ucraina se va agrava

Lista cu persoanele din satul Plauru care ar putea primi sprijin din partea statului pentru strămutare, în cazul în care situația o va impune, a fost finalizată de primăria comunei tulcene Ceatalchioi, informează Agerpres.

Tudor Cernega, primarul comunei Ceatalchioi, a anunțat că aproape 40 de persoane din Plauru vor să se mute, dacă situația la granița cu Ucraina se va înrăutăți.

„Doar opt dintre ele nu au unde să se mute, în cazul în care va fi nevoie”, a precizat Tudor Cernega pentru Agerpres.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta Tulcea a pus la dispoziția locuitorilor din Ceatalchioi și Plauru o autospecială de primă intervenție și comandă. Aceasta a staționat, vineri, în fața Primăriei.

În schimb, la Chilia Veche, niciunul dintre locuitori nu vrea să se mute, iar în apropierea satului urmează să se amenajeze o tabără în care populaţia să poată înnopta, în situaţii de urgenţă, a transmis primarul Timur Ciauş.

„Nimeni nu vrea să-şi părăsească locuinţa şi toată lumea a spus că respectă recomandările făcute. În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis să se creeze o zonă la o distanţă de 7-8 kilometri cu corturi în care oamenii să stea pe timpul nopţii, dacă situaţia o va impune”, a declarat Timur Ciauş.

De asemenea, în sprijinul populației, în caz de necesitate, ISU Delta a dislocat în comuna Chilia Veche o ambarcaţiune SAR tip Targa, ca are o capacitate de transport de până la 8 persoane, dar şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat hotărârea ca Inspectoratul General pentru Situații de Urgență să fie abilitat în a transmite mesaje de avertizare și alarmare prin sistemul RO-alert și/sau mijloacele de alarmare de la nivelul autorităților publice locale.

În cazul în care sunt zone fără acoperire GSM ori neacoperite de mijloace de alarmare, ISU a anunțat că dislocă echipaje care asigură avertizarea/alarmarea populației, pe baza datelor transmise de dispecerat prin intermediul sistemelor de comunicații radio, folosind mijloacele mobile de avertizare sau comunicare.

Dronele rusești au atacat săptămâna trecută porturile și zonele de depozitare a cerealelor din regiunea Odesa, în sudul Ucrainei. Portul Ismail, cel mai mare port ucrainean la Dunăre, a fost lovit.

Ministrul apărării, Angel Tîlvăr, a declarat miercuri dimineață, 6 septembrie, la Antena 3, că bucăți care pot fi dintr-o dronă lansată de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au fost găsite în judeţul Tulcea, pe raza comunei tulcene Ceatalchioi, în care se află și satul Plauru.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *