Locul ocupat de Simona Halep după Miami Open și scenariul prin care poate reveni în top 100 WTA

Locul ocupat de Simona Halep după Miami Open și scenariul prin care poate reveni în top 100 WTA

Simona Halep va participa la Miami Open și va reveni astfel în clasamentul WTA, indiferent de pacursul său în Florida. Pentru prezența pe tabloul principal, fostul lider mondial va primi cel puțin 10 puncte, ceea ce îi asigură intrarea în ierarhie.

 

A ieșit din clasamentul WTA din cauza suspendării

 

Suspendată din tenis după un test pozitiv la roxadustat ce i-a fost efectuat în contextul US Open, Simona Halep nu a mai jucat un meci oficial din 29 august 2022.

Din cauză că nu a putut participa la turnee, dubla-câștigătoare de Grand Slam și-a pierdut punctele și a ieșit din clasamentul WTA.

Miami Open i-a oferit un wild card imediat după verdictul TAS, iar românca a acceptat invitația, întregind lista numeroasă de foste câștigătoare de Grand Slam de pe tabloul principal din Florida.

 

Simona Halep revine în top 100 dacă triumfă la Miami Open

 

Participarea la Miami Open îi poate aduce Simonei Halep între 10 puncte, câte va primi pentru prezența în primul tur, și 1000 de puncte, câte ar obține dacă ar cuceri trofeul. Nu l-a câștigat niciodată, cele mai bune rezultate ale sale acolo fiind semifinala jucată în 2019, respectiv sferturile din 2017 și 2016.

Dacă ar obține doar 10 puncte, Simona Halep ar urma să ocupe locul 1.141 în clasamentul mondial, potrivit Digisport.ro.

Halep ar putea intra în top 1000 dacă trece de primul tur. Dacă ar câștiga turneul și ar obține 1.000 de puncte, românca ar putea urca până pe locul 70 mondial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *