Lucian Viziteu: „Am reușit în Bacău în patru ani să duc orașul pe o cale a modernizării”

Lucian Viziteu: „Am reușit în Bacău în patru ani să duc orașul pe o cale a modernizării”

Lucian Viziteu, primarul orașului Bacău, a declarat miercuri seara, într-o intervenție pentru emisiunea News Pass, cu Laura Chiriac, că în anul 2024 alegerile locale vor fi câștigate tot de o alianță de dreapta, așa cum s-a întâmplat în 2020.

Lucian Viziteu, despre modernizarea orașului Bacău

Acesta a precizat că în cei patru ani de mandat a reușit să ducă orașul Bacău pe o cale a modernizării:

“Este important de știut că în 2020 am făcut o alianță de dreapta, a fost o alianță între PNL și PSD care a câștigat Primăria de la un primar pesedist. A fost o victorie a dreptei și anul ăsta cred că va fi în continuare o victorie a dreptei. Sondajele arată bine, dar indiferent de asta ceea ce mă bucură este că 65% dintre băcăuani consideră că orașul se îndreaptă într-o direcție bună. În paralel, 50% consideră că țara nu se îndreaptă într-o direcție bună”.

Lucian Viziteu a subliniat că își propune să facă din Bacău un oraș prietenos cu familia, pe fondul unei depopulări accelerate:

“Ce consider că am reușit în Bacău în acești patru ani este să duc orașul pe o cale a modernizării și îmi place să spun și avem câștigată o afiliere europeană, suntem un oraș prietenos cu familia. Suntem în cel mai depopulat județ din România care a fost condus de PSD și de un baron, domnul Benea, de 30 de ani. La fel și municipiul, au plecat mulți, sunt foarte mulți seniori, vârstnici ai Bacăului care au și copii și nepoți plecați și ar dori să se întoarcă. Asta cred că este soluția strategică, Bacăul să devină un oraș prietenos cu familia și cu copilul, tinerii băcăuani să se întoarcă înapoi în oraș să își întemeieze sau să își mute familia aici.

La toate acestea lucrăm de patru ani de zile și cred că în încă patru ani de zile le-am putea aduce la un nivel foarte apropiat de marile orașe europene”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *