Lupte crâncene în jurul spitalului Al Shifa din Fâșia Gaza. Israelul afirmă că a eliminat 170 de militanți înarmați

Lupte crâncene în jurul spitalului Al Shifa din Fâșia Gaza. Israelul afirmă că a eliminat 170 de militanți înarmați

Luptele continuă sâmbătă, 23 martie, în jurul principalului spital din Gaza, unde Israelul afirmă că a ucis, până acum, peste 170 de bărbaţi înarmaţi într-un amplu atac, despre care Ministerul palestinian al Sănătăţii susţine că a dus, de asemenea, la moartea a cinci pacienţi, scrie News.ro preluând Reuters.

Aripa armată a Hamas şi Jihadul Islamic afirmă că luptătorii lor sunt implicaţi în lupte cu forţele israeliene în afara şi în jurul spitalului Al Shifa din Gaza City, deşi Hamas neagă orice prezenţă în interiorul clădirii.

Trupele israeliene au luat cu asalt spitalul Al Shifa la primele ore ale dimineţii de luni, iar de atunci scotocesc prin complexul întins, despre care armata susţine că este legat de o reţea de tuneluri folosită ca bază pentru Hamas şi alţi luptători palestinieni.

Ministerul Sănătăţii din Gaza afirmă că cinci palestinieni răniţi, “asediaţi” în Al Shifa, au murit întrucât nu au beneficiat în ultimele şase zile de îngrijiri medicale potrivite, apă şi hrană, şi că starea altor pacienţi răniţi se înrăutăţeşte.

Armata israeliană, care a pierdut doi soldaţi în luptele de la spital, susţine că previne rănirea civililor, pacienţilor şi personalului medical şi le asigură hrană, apă şi acces adecvat la îngrijiri medicale.

Reuters precizează că nu a putut avea acces în interiorul spitalului şi nu a putut să verifice relatările celor două părți.

Al Shifa, cel mai mare spital din Fâşia Gaza înainte de război, este acum una dintre puţinele instituţii de sănătate care funcţionează chiar şi parţial în nordul teritoriului, adăpostind de asemenea civili strămutaţi.

Locuitorii din apropiere afirmă că forţele israeliene au aruncat în aer zeci de case şi apartamente de pe străzile din jurul spitalului şi au distrus drumuri. Ei spun că un centru medical privat din apropiere, Spitalul Al-Helo, a fost şi el lovit de armata israeliană.

Biroul de presă al guvernului din Gaza, controlat de Hamas, a afirmat că tancurile israeliene au lovit mai multe clădiri de la Spitalul Al Shifa Hospital şi au incendiat un departament de chirurgie şi că aproximativ 240 de pacienţi şi însoţitorii lor, precum şi zeci de angajaţi din sistemul de sănătate au fost reţinuţi.

Armata israeliană a anunțat că peste 350 de militanţi ai Hamas şi ai Jihadului Islamic au fost reţinuţi, până în prezet, la spital şi că, în total, au fost audiate 800 de persoane.

În ultimele zile, purtătorii de cuvânt ai Hamas au afirmat că victimele decedate anunţate în declaraţiile anterioare ale Israelului nu erau luptători, ci pacienţi şi oameni strămutaţi.

Israelul s-a confruntat cu critici dure în noiembrie, când trupele au atacat pentru prima dată spitalul. Trupele israeliene au descoperit acolo tuneluri, despre care au afirmat că au fost folosite drept centre de comandă şi control de către Hamas.

La Rafah, oraș în care se adăpostesc peste un milion de persoane, oficialii din domeniul sănătății au afirmat că un atac aerian al Israelului asupra unei case a dus la moartea a opt persoane şi rănirea altora.

Peste 32.000 de palestinieni au fost ucişi de la începutul ofensivei Israelului în Fâşia Gaza, potrivit autorităţilor sanitare din enclava guvernată de Hamas.

Hamas acuză Israelul că a tras în mulţime în timpul unei operaţiuni de distribuire de ajutoare umanitare

Tot sâmbătă, Ministerul Sănătăţii condus de Hamas a anunţat că nouă persoane au fost ucise de focuri de armă israeliene asupra unei mulţimi care aştepta să fie distribuite ajutoare în nordul Fâşiei Gaza.

“Cel puţin nouă oameni au devenit martiri şi alte zeci de persoane au fost rănite de tiruri de la tancuri şi obuze ale armatei de ocupaţie israeliene”, în timp ce “aşteptau camioanele de ajutor la sensul giratoriu Koweit”, a precizat ministerul, potrivit AFP.

“Răniţii au fost transportaţi la spitalul Baptiste-Ahli”, a declarat Mahmoud Basal, un purtător de cuvânt al apărării civile din Gaza, descriind “răni foarte grave, unele răni provocate de schije”.

Pe 14 martie, Ministerul Sănătăţii din Gaza anunţase deja 20 de morţi şi peste o sută de răniţi în urma ” tirurilor israeliene ” în circumstanţe similare în acelaşi sector. În ziua următoare, armata israeliană a făcut referire la focuri de armă trase de “palestinieni înarmaţi”, negând aceste acuzaţii.

La finalul lunii februarie, o acțiune de distribuire de ajutoare s-a transformat, de asemenea, într-o tragedie în vestul oraşului Gaza. 120 de oameni au murit atunci.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *