Mădălina Ghenea a apărut cu masca de oxigen pe față. Actrița și-a îngrijorat fanii, după care a făcut declarații: „E timpul”

Mădălina Ghenea a apărut cu masca de oxigen pe față. Actrița și-a îngrijorat fanii, după care a făcut declarații: „E timpul”

Mădălina Ghenea a apărut cu masca de oxigen pe față, fapt ce i-a îngrijorat pe fanii ei. Ulterior, vedeta a făcut dezvăluiri despre tratamentul pe care îl urmează.

Mădălina Ghenea a atras atenția cu cele mai recente fotografii distribuite pe Instagram, la secțiunea Instastory. Aceasta s-a afișat în mediul online purtând o mască de oxigen, iar ulterior ea a explicat de ce se află în această stare și de ce a fost nevoie să intre într-o „cameră” sau „capsulă” cu totul atipică.

În vârstă de 36 de ani, Mădălina Ghenea pune mare preț pe sănătatea ei și pe felul în care arată. Tocmai de aceea, ea face unele tratamente speciale. Cu numai câteva ore în urmă, ea s-a afișat în mediul online purtând o mască de oxigen, însă nu, actrița nu suferă de vreo problemă de sănătate, ci oferă o deosebită importanță stării sale de bine, interioare și exterioare, motiv pentru care a ales să apeleze la o terapie cu numeroase beneficii, scrie wowbiz.ro.

Este vorba despre terapia hiperbară. „Bine, prieteni, e timpul să-mi dezvălui secretul. Așa dorm eu.(…) Este o cameră hiperbară”, a spus Mădălina Ghenea pe rețelele de socializare.

Conform doc.ro, terapia cu oxigen hiperbaric reprezintă un tip de tratament folosit pentru a accelera vindecarea organismului, într-o o cameră de presiune specială care crește cantitatea de oxigen din sânge, astfel încât leziunile să se vindece mai rapid și mai eficient. Poate îmbunătăți aportul de oxigen, reduce edemul și poate opri evoluția unor infecții.

Detalii neștiute despre Mădălina Ghenea

Mădălina Ghenea este o actriță română, care și-a început cariera ca fotomodel. Este stabilită în Italia, la Milano. S-a născut la data de 8 august 1987, la Slatina. Mădălina a luat lecții de balet timp de șapte ani, dar și de pian. A absolvit Colegiul Național Ion Minulescu din Slatina.

Cariera sa în domeniul modei a început la numai 15 ani, când a prezentat pentru celebrul creator Gattinoni. A participat la prezentări de modă în toată lumea, România, Italia, Germania, Japonia, Austria, Africa de Sud, Franța sau Spania. A atras atenția presei din România odată cu lansarea videoclipului melodiei „Il tempo tra di noi” a lui Eros Ramazzotti, în care apare în rolul iubitei cunoscutului cântăreț.

În 2008 a fost una din protagonistele celebrului calendar Peroni. În anul 2010, debutează în televiziune și acceptă să participe la concursul „Ballando con le stelle”, devenind partenera lui Simone Di Pasquale. Din 2011 este imaginea companiei de telefonie mobilă Tre-Italia.

De asemenea, din același an devine imaginea producătorului de haine pentru dans DEHA și a celebrei curse pentru mașini de epocă Mille Miglia.

Debutul său ca actriță l-a făcut în 2011 în rolul Irinei din filmul italian „I soliti idioti”. A avut o relație cu actorul Leonardo DiCaprio și a fost iubita actorului scoțian Gerard Butler. În 2016 a avut o relație cu celebrul designer Philipp Plein, care a durat doar 38 de zile. Mădălina Ghenea are o fetiță, pe Charlotte, împreună cu Matei Stratan și nu au rămas în relații prea bune după despărțire.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *