MAE, atenționare de călătorie în Grecia. Risc ridicat de incendii forestiere

MAE, atenționare de călătorie în Grecia. Risc ridicat de incendii forestiere

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie în Grecia, în contextul în care țara se confruntă cu incendii de vegetație.

 

Risc ridicat de incendii forestiere în Grecia

 

Mai exact, MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Ministerul elen al Crizelor Climatice și al Protecției Civile a decis ridicarea nivelului de alertă la 4 – risc foarte mare de incendiu.

Astfel, în zilele de 7, 8 și 9 aprilie se așteaptă intensificări semnificative ale vântului în diferite zone ale Republicii Elene, respectiv în Egeea de Nord, Attica, de care aparține capitala Atena, Evia, Insulele Ciclade, Insula Creta și sudul Peninsulei Peloponez.

„Decizia a fost luată în urma consultării cu experți în meteorologie, care au analizat prognoza meteo pentru următoarele zile. Echipe mixte de pompieri și reprezentanți ai forțelor armate sunt în alertă în aceste zone și pregătite de intervenție, inclusiv prin blocarea drumurilor, în cazul în care vor izbucni incendii”, potrivit unui comunicat de presă.

 

Peste 70 de focare de incendii de vegetație

 

Peste 70 de focare de incendii de vegetație s-au înregistrat sâmbătă, 06 aprilie, în mai puțin de 12 ore. Acestea au fost stinse, neexistând victime datorită intervenției prompte a pompierilor și a evacuării preventive a unor sate din Insula Creta.

„Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088). De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena (+306978996222) și al Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076)”, conform sursei citate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *