Mafia imobiliară din București și Ilfov, călcată de mascați – Zeci de percheziții, fraude uriașe descoperite

Mafia imobiliară din București și Ilfov, călcată de mascați – Zeci de percheziții, fraude uriașe descoperite

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și ai Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au descins la 35 de locuințe din municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de înșelăciune, fals și uz de fals.

Perchezițiile au avut ca scop identificarea și ridicarea de documente, bani, bunuri și alte probe care să ateste activitatea infracțională a unei rețele de persoane care ar fi falsificat sentințe judecătorești pentru a se însuși ilegal imobile – terenuri aparținând Statului Român.

24 de persoane (18 bănuite) au fost duse la sediul Inspectoratului General al Poliției Române pentru audieri și măsuri legale.

Cum funcționa schema infracțională?

Potrivit anchetatorilor, rețeaua ar fi acționat începând cu anul 2018, în București, prin intermediul unor tranzacții succesive de vânzare-cumpărare pentru imobile – terenuri aflate în patrimoniul unui consiliu local.

Pentru a obține intabularea imobilelor, membrii rețelei ar fi folosit sentințe judecătorești definitive și irevocabile falsificate, care ar fi atestat, în mod nereal, că „proprietarii” inițiali ar fi dobândit imobilele în cauză în baza uzucapiunii de 30 de ani.

Imobilele astfel intabulate ar fi fost vândute către persoane interpuse și, ulterior, în unele cazuri, revândute către persoanele care se ocupau de falsificarea actelor, iar, în alte cazuri, către cumpărători de buna credință, care ar fi achitat sume consistente de bani, chiar dacă terenurile tranzacționate se cuvin de drept Statului Român.

Care este prejudiciul cauzat Statului Român?

Anchetatorii estimează că prin activitatea infracțională desfășurată, persoanele cercetate ar fi obținut venituri de aproximativ 6.000.000 de euro.

În cadrul perchezițiilor, polițiștii au urmărit și descoperirea de bunuri, în vederea luării măsurilor asigurătorii de recuperare a prejudiciului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *