Mara Mareș, dar de nuntă ”modest”, la conac. Câți bani a făcut șefa tineretului liberal într-o singură noapte

Mara Mareș, dar de nuntă ”modest”, la conac. Câți bani a făcut șefa tineretului liberal într-o singură noapte

Mara Mareș, tânăra liberală care devenea deputat de Brașov la doar 24 de ani, a avut parte de o nuntă mai degrabă discretă, în care invitații nu s-au aruncat la daruri prea scumpe, așa cum se mai întâmplă la evenimentele de acest gen care implică personaje din lumea politică.

Nuntă boierească, urmată de o binecuvântare de la Papa Francisc, pentru liberala Mara Mareș

În octombrie 2023, șefa Tineretului Liberal și-a unit destinele cu Horia Szabo, un tânăr al cărui familie deține Conacul Archia, de lângă Deva.

De altfel, Conacul Archia, unul dintre cele mai pitorești hoteluri din Ardeal, s-a dovedit a fi locația perfectă pentru nunta deputatei cu ”boierul” Szabo.

Evenimentul a fost unul spectaculos, cu o slujbă care s-a desfășurat pe pajiștea din fața conacului și o petrecere care a ținut până spre dimineață.

Printre artiștii chemați să mențină buna-dispoziție a invitaților s-au numărat Loredana Groza și Linda Angeline (fiica saxofonistului Flavius Teodosiu), de meniuri s-a ocupat Chef Antonio Passareli iar costumele mirelui și a cavalerilor de onoare au fost realizate de Alexandru Ciucu, Furnizor Oficial al Casei Regale pentru îmbrăcămintea masculină.

Interesant este că, la câteva luni după ceremonia religioasă, realizată în rit catolic, Mara Mareș și Horia Szabo au reușit să obțină o audiență la Papa Francisc, de la care au primit binecuvântarea căsătoriei. Mesajul Suveranului Pontif în cadrul audienței generale a fost despre lăcomie. ”Avariția este un tip de atașament a omului cu banii care-l împiedică în a fi generos”, le-a spus Papa Francisc invitaților săi de la Vatican.

Darul la nunta Marei Mareș, mai mic decât în cazul colegilor politicieni

Referitor la bani, lucrurile nu au stat prea bine, după ce mirii au tras linie, la finalul petrecerii de nuntă. Potrivit informațiilor din declarația de avere depusă de Mareș în calitate de candidat la alegerile europarlamentare, plicurile ”cu darul” conțineau 7.600 de euro, 68.500 de lei și 1.900 de dolari americani. În total, puțin peste 23.000 de euro. O sumă mai degrabă modestă față de media încasărilor la nunțile de politicieni.

Anul trecut, colegul Marei Mareș, liberalul Ionuț Stroe, a strâns 176.200 de euro, 286.000 lei, 14.200 de lei și 1.000 de franci elvețieni, la nunta cu Andra Pleșa.

Deputatul Adrian Miroslav Merka, reprezentant al comunității slovace în Parlamentul României, a declarat câștiguri de 200.000 de euro și 150.000 de lei, la nunta de anul trecut. Un alt deputat, Gheorghe Șoldan a strâns 130.00 de euro, iar George Simion, 400.000 de euro.

Mara Mareș, propulsată în politică de tatăl său

Mara este fiica lui Ioan Mareș, unul dintre cei mai bogați fermieri din Făgăraș, consilier județean PNL și fost președinte al organizației locale PDL.

Ioan Mareș și a trimis fiica la studii în Marea Britanie încă de la 16 ani. Ea a absolvit liceul St. Clare’s Oxford, apoi facultatea de Studii Europene și Internaționale din cadrul King’s College, University of London, după care a făcut un master în politici publice europene la Unibersity College London. Doar pentru taxele de studii ale fiicei sale, Ioan Mareș ar fi plătit peste 100.000 de euro.

În 2016, Mara Mareș a devenit cel mai tânăr membru PNL care a ajuns în Parlamentul României, la doar 24 de ani. Numirea ei pe prima poziție pe listele PNL Brașov, în detrimentul fostului ministru de finanțe Gheorghe Ialomițeanu, a stârnit un scandal uriaș în teritoriu.

Patru ani mai târziu, Mara Mareș nu a mai prins un loc eligibil, dar în 2024, ea s-a întors în Parlament pe un loc eligibil rămas liber după ce Pavel Popescu și-a dat demisia pentru a putea deveni vicepreședinte al ANCOM.

Înainte de revenirea în Parlament, Mara Mareș a mai prins un post de consilier de stat la Secretariatul General al Guvernului, precum și unul de membru în Consiliul de Administrație al Fromenerg SA.

Cine este Horia Szabo, soțul Marei Mareș

Horia George Szabo, proaspătul soț al Marei Mareș, provine dintr-o familie de afaceriști care a deținut două fabrici textile în Deva. În 1994, tatăl lui Szabo a cumpărat un CAP, pe care l-a transformat într-un ”conac pentru boieri contemporani”.

Lucrările au durat mulți ani, iar în 2006, familia Szabo a accesat fonduri europene prin programul SAPARD, au vândut cele două fabrici, iar în 2008 au reușit să deschidă Conacul Archia.

Horia Szabo s-a întors la Deva, după ce a terminat facultatea în București, iar în prezent se ocupă de partea de marketing și comunicare la Conacul Archia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *